Categories: news

Mafia lui Lucan, colaborare stransa cu mafia PSD. Ce a patit cel care a descoperit ilegalitatile si abuzurile medicului din Cluj

Fostul ministru al Sanatatii, Vlad Voiculescu, dezvaluie ca seful Corpului de Control al Ministerului Sanatatii din timpul guvernarii Ciolos, de la care a pornit dosarul DIICOT impotriva lui Mihai Lucan, a fost dat afara imediat dupa ce PSD a ajuns la guvernare.

Intr-o postare intitulata „Pretul curateniei”, Voiculescu spune cu ce s-au confruntat cei care s-au luptat sa il dea pe mana legii pe Mihai Lucan.

„Pentru #seful Corpului de Control al Ministerului Sanatatii, pretul a fost o serie lunga de jigniri, amenintari… si in final, postul. A fost eliminat in primele zile din mandatul domnului Bodog, asa cum fusese amenintat in repetate randuri de domnul Lucan! Munca dansului nu a fost continuata… din contra!”, a scris Voiculescu.

Nu a fost singurul care a avut de suferit.

„- pentru #pacienti, pretul era de multe ori viata. Onoarea, cel putin. Daca va trece prin cap ca exagerez, cititi povesti ale pacientilor domnului Lucan – cei care au apucat sa le spuna.

– pentru #medici si #asistente, pretul era de multe ori cariera. Daca va trece prin cap ca exagerez, cititi declaratiile medicilor de la ICUTR despre cum domnul Lucan le sabota operatiile, ii jignea si ameninta.

– pentru Emanuel Ungureanu, cel care a depus plangerea penala de la care a pornit dosarul DIICOT, pretul a fost slujba la ICUTR si marginalizarea in anumite cercuri din Cluj.

– pentru #mine, pretul a fost mai mic… doar o serie lunga de amenintari si jigniri si scandalul ‘Vlad Voiculescu a oprit transplanturile’ de anul trecut, orchestrat de domnul Lucan si de alti infractori care i-au fost alaturi, alaturi de prietenii lor din politica si din presa”, a mai spus Voiculescu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Rusia: Trei persoane au murit si sase au ajuns la spital dupa ce un autobuz a cazut in rau in Sankt Petersburg

Trei persoane au murit, iar alte sase au ajuns in stare grava la spital, vineri,…

3 ore ago

Cirstoiu anunta ca are de gand sa revina in politica: „Am fost invins acum, nu zice nimeni ca nu pot continua”

Catalin Cirstoiu a anuntat, intr-un interviu pentru Gandul, ca are de gand sa revina in…

2 ore ago

Baronul Stanescu: „Marcel Ciolacu va fi unul cei mai buni prim-ministri care i-a avut Romania”. Il vrea presedinte al tarii pe Ciolacu

Secretarul general al PSD, Paul Stanescu, este de parere ca premierul Marcel Ciolacu "va fi…

2 ore ago

Competitie in spatiu: China a lansat primul satelit SkyNet pentru a concura cu flota Starlink a lui Elon Musk. Acesta orbiteaza la 20.000 km de Pamant

China Aerospace Science and Technology Corporation (CASC) a facut prima sa miscare pentru a concura…

5 ore ago

Ciolacu, apel inconstient: „Inchideti televizoarele cand mai vedeti tot felul de persoane care va mint cu nerusinare”

Apel amuzant din partea premierului PSD Marcel Ciolacu, un abonat al televiziunilor de stiri, in…

3 ore ago