politica

„Mergeti si spuneti-le ca sunteti unealta PSD-ului, un pion al lui Dancila”. Spectacolul autodistrugerii ALDE

Vicepresedintele ALDE Florica Ica Calota a declarat ca Gratiela Gavrilescu „se face ras in ultimul hal”, cand spune ca nu a fost denuntat protocolul cu PSD, in conditiile in care a votat pe 26 august iesirea ALDE de la guvernare.

„Doamna Gavrilescu dezamageste in fiecare zi mai mult. Acum, dupa ce a zis ca nu stia despre retragerea candidaturii lui Calin Popescu-Tariceanu cand a votat iesirea de la guvernare (desi totul s-a petrecut in aceeasi sedinta), vine si spune o alta gogomanie: protocolul cu PSD nu a fost denuntat. Doamna Gavrilescu, va faceti de ras in ultimul hal! Dumneavoastra ati fost convocata statutar la Delegatia Permanenta din 26 august si tot statutar ati votat si denuntarea protocolului si iesirea de la guvernare si candidatura lui Mircea Diaconu si alianta electorala cu Pro Romania. Sau suferiti de amnezie de 10 zile incoace? Asta e consecinta negocierilor pentru functii, a tradarii celor care v-au sustinut?”, a scris Florica Ica Calota, sambata pe Facebook, citat de Mediafax.

Acesta a adaugat ca Gratiela Gavrilescu mai are un pic si spune ca nu l-a ales presedinte ALDE pe Calin Popescu Tariceanu.

„Maine – poimaine ne vom trezi ca spuneti ca partidul nici nu l-a ales pe Calin Popescu-Tariceanu presedinte, ci ca dumneavoastra sunteti. Eu stiu ca in 2014 am venit cu totii alaturi de Calin Popescu-Tariceanu pentru un nou proiect liberal, al carui lider a fost de la inceput. Sa spuneti ca ati fost presedinte al partidului, ca i l-ati predat dlui Tariceanu, deja e prea mult. Dvs nu ati facut decat sa indepliniti o formalitate de 3 zile. Acum veti spune ca sunteti si fondatoarea acestui proiect. E cam mult doamna Gavrilescu”, a completat liderul ALDE Teleorman.

Deputatul ALDE mai spune ca daca tot vorbeste despre curaj Gavrilescu, atunci sa le spuna direct colegilor din ALDE ca in fuga dupa functii a tradat partidul.

„Vorbiti de curaj, de privit in ochi? Atunci mergeti in fata colegilor si spuneti-le ca in goana dupa functii ati tradat partidul care v-a facut ministru, partidul pe listele caruia ati fost aleasa. Mergeti daca aveti curaj si spuneti-le ca sunteti unealta PSD-ului, un pion al Vioricai Dancila in strategia ei disperata de a se salva la guvernare. Nu o veti face dna Gavrilescu. Stiti de ce? Pentru ca de 5 ani de zile va ascundeti in spatele lui Calin Popescu-Tariceanu si asteptati noi si noi beneficii. Cand beneficiile nu mai vin, atunci tradati mana ce v-a fost intinsa”, a mai scris Florica Ica Calota.

Vicepresedintele ALDE a afirmat ca nu a mai ramas decat umbra persoanei care era, precizand ca Gavrilescu este astazi doar „un soldatel in oaste de conjuctura” a Vioricai Dancila.

„Iar legat de muscatul mainii, dvs ati muscat mainile tuturor colegilor din ALDE care s-au uitat cu admiratie si respect la dumneavoastra. Nu ati ramas decat umbra persoanei care a inceput proiectul liberal. Azi nu sunteti altceva decat un soldatel in oastea de conjunctura a dnei Dancila. Azi, nu mai reprezentati liberalii, ci ati devenit aparatoarea propriului interes personal si o apriga sustinatoare a PSD”, a conchis presedintele ALDE Teleorman.

Gratiela Gavrilescu, exclusa vineri din ALDE, a anuntat, printr-o postare facuta pe Facebook, ca “protocolul cu PSD-ALDE nu a fost denuntat din punct de vedere legal”.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Dan Voiculescu se da cu Firea. Sondaj la Antena 3, Piedone este trantit pe locul 2, de la 40% a fost adus la 28%

Antena 3 a prezentat, joi seara, un sondaj ARA din care rezulta ca Gabriela Firea…

8 ore ago

42 de persoane au fost evacuate in urma prabusirii unei strazi in Slanic. Situatia este in permanenta monitorizata

Peste 40 de persoane au fost evacuate, joi, din zona in care s-a surpat o…

10 ore ago

Prea stridenta! Un tribunal german dispune inlaturarea unei statui colorate dintr-un cimitir

De trei ani, o disputa intre comunitate si parintii unui tanar decedat din orasul german…

10 ore ago

„Rezultat final bun”: 130 de balene au fost salvate dupa ce au esuat pe o plaja din Australia de Vest. Cel putin 28 au murit

O operatiune dramatica de salvare a vietii a peste 100 de balene-pilot esuate pe o…

11 ore ago

Carti care contin arsenic, izolate la Biblioteca Nationala a Frantei

Patru carti au fost izolate in Biblioteca Nationala a Frantei din cauza ingrijorarii ca ar…

11 ore ago