politica

Mesaje tot mai razboinice in Rusia. General-colonel: „Sa nu ne oprim la Ucraina, sa-i facem sa tremure”

Politicieni de varf si influenceri din presa din Rusia si-au intensificat in ultima perioada discursul violent la adresa Occidentului si chiar au inceput sa vorbeasca despre un eventual al treilea razboi mondial, informeaza Radio France International.

Publicatia americana Daily Beast, citata de RFI, remarca recent discursul propagandistului televiziunii de stat ruse Dmitri Kiselyov: pe de o parte, in discursurile sale de fiecare seara, el sustine ca Rusia nu intentioneaza sa invadeze Ucraina, dar apoi subliniaza imediat ca „problema Ucrainei” ar putea fi rezolvata „foarte repede”, datorita puterii militare superioare a Rusiei.

El sustine ca NATO trebuie sa primeasca o lectie.

Igor Korotchenko, membru al Consiliului Public al Ministerului Rus al Apararii si redactor-sef al revistei Apararea Nationala, sustine la randul sau ca oficialii occidentali si ucraineni se declara ingrijorati tocmai ca sa provoace o reactie din partea Moscovei.

Vorbind in cadrul emisiunii 60 de Minute a televiziunii de stat, Igor Korotchenko a avertizat: „Sa fim sinceri: al treilea razboi mondial ne bate la usa. Va veni din directia Poloniei si Ucrainei.”

”Pumnul nostru militar ar trebui sa loveasca in fata fiecarui politician occidental”, a continuat acesta.

Parlamentarul Oleg Morozov declara la televiziunea de stat ca daca un conflict va avea loc, acesta va rupe intregul construct al relatiilor mondiale, va redesena harta geografica a Europei si va schimba liniile sale politice. Rezultatul va fi ceea ce a promis presedintele Putin: sfarsitul statului ucrainean.

Exista insa si voci care cred ca trebuie mers mai departe. Andrei Kartapolov, membru al Dumei de Stat, a sugerat, tot in cadrul unei emisiuni TV, ca, „daca tot Occidentul intentioneaza sa ne transforme intr-un paria, nu exista niciun motiv sa ne oprim in Ucraina”. „Daca vor sa ne faca sa tremuram, atunci sa-i facem noi sa tremure!”, a spus acesta, potrivit Daily Beast.

Acesta a fost ministru adjunct al Ministerului Apararii. Anterior, el a comandat Districtul Militar de Vest intre 2015 si 2016 si din nou intre 2017 si 2018. Kartapolov detinea gradul de general-colonel din 2015.

Aceasta retorica ii bombardeaza zilnic pe cetatenii rusi, pentru care televiziunile controlate de Kremlin reprezinta de departe prima sursa de informare.

Acest tip de discurs pare menit, pe de o parte, sa creasca moralul populatiei in eventualitatea unei actiuni militare care s-ar putea solda cu numeroase pierderi si cu sanctiuni care vor inrautati si mai mult viata cetatenilor.

Pe de alta parte, este stimulata teama, prin apelul la unul dintre miturile fundamentale ale propagandei ruse: acela al pericolului invaziei dinspre Vest.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Autoritatile isi solicita documentele si studiile geotehnice legate de situatia din Slanic, Prahova. Termen: 48 de ore

Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta Prahova a cerut Consiliului Judetean Prahova, Primariei Slanic, Societatii…

9 ore ago

Lovituri cu drone si rachete ale Hezbollah, in nordul Israelului. Pro-iranienii lanseaza zilnic atacuri pentru a sustine Hamas

Miscarea libaneza pro-iraniana Hezbollah a anuntat ca a vizat sambata, 27 aprilie, doua pozitii militare…

9 ore ago

O vedeta irakiana de pe TikTok a fost impuscata in fata casei sale din Bagdad

Un barbat pe o motocicleta a impuscat mortal un influencer cunoscut sub numele de Om…

10 ore ago

Printul, complotistii si potentialul puci: In Germania incepe procesul extremistilor care planuiau o lovitura de stat

Una dintre cele mai mari actiuni in justitie din istoria Germaniei urmeaza sa inceapa luni…

10 ore ago

Un jurnalist al Forbes Rusia, arestat pentru difuzarea de „informatii false”. Acesta a scris despre civilii ucisi in Bucea

Un jurnalist al editiei ruse a revistei Forbes, Serghei Mingazov, a fost arestat sub acuzatii…

10 ore ago