Categories: politica

Noi probleme pentru Traian Basescu: PMP se sparge

Presedintele UNPR, Ion Raducanu, ii cere lui Traian Basescu, intr-o scrisoare deschisa, ca in cadrul Colegiului National al PMP sa „cantareasca” propunerea de a anula alianta UNPR-PMP.

„Ne exprimam convingerea, domnule presedinte Traian Basescu, ca intelepciunea si experienta dumneavoastra vor cantari in decizia Colegiului National al PMP, in ceea ce priveste propunerea noastra de a anula prin consens aceasta alianta artificiala”, se arata in scrisoarea deschisa transmisa lui Traian Basescu, citata de Agerpres.

Potrivit lui Ion Raducanu, conferintele nationale ale UNPR din noiembrie 2016 si aprilie 2017 de la Bucuresti, ale caror hotarari au fost inscrise in Registrul Partidelor Politice, au denuntat Protocolul de fuziune prin absorbtie.

„S-a constatat ca nu s-au indeplinit conditiile de fond si de forma stabilite de statutul UNPR si de Legea partidelor politice si nu s-au respectat prevederile articolului 5 din Protocolul de fuziune. La acestea se adauga situatiile financiare deosebite, fiind imperios necesar ca fiecare partid sa-si faca ordine si sa-si achite datoriile”, mai noteaza sursa citata.

Presedintele UNPR aminteste ca, in 20 iulie 2016, Congresul reunit al organelor supreme de decizie ale PMP si UNPR au adoptat Protocolul de fuziune prin absorbtie, al carui unic scop era constituirea unui partid puternic, capabil sa castige la alegerile din noiembrie 2016 cel putin 50 de locuri de parlamentari.

„Protocolul de fuziune negociat si semnat de presedintii celor doua partide avea la baza trei principii esentiale si obligatorii: paritate absoluta, dupa numirea presedintilor organizatiilor judetene si dupa stabilirea candidatilor pentru alegerile parlamentare, prioritate pentru cei cu rezultate mai bune in alegerile locale, precum si intaietate in nominalizarea parlamentarilor pentru o noua candidatura”, noteaza liderul UNPR.

El mai arata ca, la doar 3 luni de la semnarea protocolului, intelegerile initiale au fost uitate, nerespectandu-se niciun principiu al protocolului, iar in 23 octombrie 2016 s-a produs prima fisura a aliantei prin retragerea unui numar important de membri UNPR din Colegiul National si din colegiile judetene, asa-zise structuri interimare PMP-UNPR.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Cum se castiga contracte de peste 1 milion euro cu primaria lui Piedone. Denumirea firmei norocoase contine numele nepotului lui Piedone

Intr-o plangere adresata DNA de catre un fost director din Primaria Sectorului 5, aflata in…

11 ore ago

Oficial american: Militari rusi au intrat intr-o baza aeriana din Niger care gazduia trupe americane. Fortele celor doua tari folosesc hangare separate

Militari rusi au intrat intr-o baza aeriana din Niger, care gazduieste trupe americane, a declarat…

11 ore ago

INTERVIU Paul Constantin, bucatar: „Tinerii care mananca astazi fast-food vor ajunge sa aprecieze ciorbele si tocanitele, cand se vor aseza la casa lor”

Paul Constantin este una dintre cele mai volubile si mai indragite prezente mediatice din peisajul…

14 ore ago

Au revenit ploile abundente la Dubai. Mai multe zboruri au fost anulate, iar scolile si birourile au fost inchise

Mai multe zboruri ale companiei Emirates au fost anulate sau au avut intarzieri, joi, pe…

11 ore ago

Pregatiri pentru Jocurile Olimpice: Parisul inaugureaza un bazin masiv de stocare a apei pentru a curata raul Sena

Oficialii francezi au inaugurat, joi, un bazin imens de stocare a apei menit sa ajute…

11 ore ago