„Nu are sens sa ai Rusia la masa”. Ministrul ucrainean de externe explica de ce Ucraina nu vede rostul invitarii Rusiei la Summitul pentru pace

externe

Dmitri Kuleba, arme, Ucraina, lopeti, rusi

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a explicat intr-un interviu pentru Foreign Affair ca Ucraina nu vede in prezent niciun rost in a invita Moscova la Summitul Global pentru Pace din Elvetia, adaugand ca discutiile cu Rusia vor fi in continuare necesare dupa ce comunitatea internationala isi va consolida pozitia, relateaza Ukrainska Pravda.

Reporterul l-a intrebat pe oficialul ucrainean de ce are sens ca Ucraina sa organizeze Summitul Global al Pacii in Elvetia pentru a pune capat razboiului, daca partea care a inceput razboiul nu este prezenta.

Kuleba a precizat ca aceasta este o intrebare logica din punctul de vedere al abordarilor diplomatice de manual, dar ca acestea nu vor functiona in circumstantele actuale.

„Abordarea noastra vine din realitate si din experienta pe care am dobandit-o intre 2014 si 2022… [Atunci], am avut aproape 200 de runde de discutii cu Rusia in diferite formate, cu mediatori si bilateral. Dar nimic nu a functionat. S-a ajuns la o invazie pe scara larga. Asa ca stim ca nu are sens sa ai Rusia la masa daca nu te poti asigura ca se aseaza la masa si ca actioneaza cu buna credinta”, a declarat ministrul de externe.

Kuleba a precizat ca nu vede decat doua modalitati de a ajunge la o situatie in care Kremlinul sa inceapa sa actioneze cu buna credinta.

„Prima dintre ele este succesul pe campul de lupta. Cea de-a doua este existenta unei coalitii de tari care impartasesc aceleasi principii si aceleasi abordari. Deci, acesta este motivul pentru care la primul summit nu a fost invitata Rusia, deoarece scopul acestui summit este de a uni tarile care impartasesc principii si abordari pe care isi vor construi actiunile ulterioare. Si apoi poate avea loc comunicarea cu Rusia, iar Rusia poate face parte din [discutii]. Pentru ca aveti dreptate: in cele din urma, nu puteti pune capat razboiului fara ambele parti”, a explicat Dmitro Kuleba.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: