Procurorii militari de la Parchetul General au inregistrat, pana in prezent, 763 de plangeri depuse impotriva jandarmilor de catre participantii la protestul din 10 august.
„In urma activitatilor desfasurate pana astazi, 30 august 2018, in cauza aflata pe rolul Sectiei parchetelor militare avand ca obiect cercetarea incidentelor violente petrecute cu ocazia manifestatiei din Piata Victoriei din Bucuresti, numarul plangerilor penale inregistrate a ajuns la 763”, informeaza reprezentantii Parchetului General.
Pe de alta parte, procurorii efectueaza cercetari dupa ce 62 de jandarmi au spus ca au fost agresati la mitingul din 10 august, desi nu fiecare a depus plangere, fiind inregistrate mai multe sesizari colective, au precizat, pentru Mediafax, reprezentantii parchetului, care au reunit cauzele intr-un singur dosar.
„S-a intocmit o prima statistica. La acest moment, se efectueaza cercetari cu privire la agresarea a 62 de persoane care au avut calitatea de organ de Jandarmerie. Va precizez faptul ca nu fiecare dintre aceste persoane au depus plangere, unele sesizari privesc 10-12 persoane. O mare parte dintre aceste persoane au depus si plagere. Initial s-a intocmit un dosar pentru fiecare persoana vatamata, toate aceste dosare au fost reunite, iar acum exista un singur dosar in care se efectueaza cercetari cu privire la agresarea celor 62 jandarmi”, au precizat reprezentantii Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 al Capitalei.
Coordonatorul represiunii, maiorul Laurentiu Cazan, a fost promovat recent, devenind comandant al Jandarmeriei Bucuresti.
Municipiul Timisoara si patru comune periurbane vor intra in carantina, de le miezul noptii de…
Forumul Democrat la Germanilor din Romania (FDGR) anunta ca a castigat definitiv procesul cu Darius…
Premierul Florin Citu a anuntat, sambata, la Focsani ca intentiile PSD privind blocarea ratificarii tratatului…
Premierul Florin Citu a declarat sambata, la Focsani, ca vrea ca emblema Guvernului pe care…
Unul dintre politistii tortionari de la Sectia 16 este prim-vicepresedinte la nivel national al Sindicatului…
Premierul Florin Citu a declarat sambata, la Focsani, ca pentru modificarea legii salarizarii este nevoie…