Oficiali rusi: „Barajul s-a rupt de la sine”. Ucraina solicita o reuniune de urgenta a Consiliului de Securitate al ONU: „Cel mai mare dezastru de mediu provocat de om in Europa in ultimele decenii”

news

Ucraina a cerut marti convocarea unei reuniuni de urgenta a Consiliului de Securitate al ONU in urma distrugerii partiale a barajului de la Nova Kahovka (sud), intr-o regiune controlata de Moscova, pe care Kievul o acuza de incident, desi Rusia neaga, potrivit AFP, citata de Agerpres.

‘Ucraina solicita o reuniune de urgenta a Consiliului de Securitate al ONU’, a declarat intr-un comunicat ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, care a cerut UE si G7 ‘sa impuna noi sanctiuni devastatoare impotriva Rusiei’.

„Lumea trebuie sa reactioneze”, a declarat la randul sau presedintele Volodimir Zelenski. Rusia este in razboi impotriva vietii, a naturii, a civilizatiei”, a reactionat el pe Telegram, acuzandu-i pe rusi ca au „minat” barajul inainte de a-l „arunca in aer”.

„Rusia a detonat o bomba, cauzand daune masive mediului”, a afirmat Zelenski, intr-un discurs rostit in format de videoconferinta la summitul „B9”, o organizatie care reuneste noua tari din Europa Centrala si de Est membre NATO, potrivit unei inregistrari video difuzate de serviciile sale.

„Acesta este cel mai mare dezastru de mediu provocat de om in Europa in ultimele decenii”, a continuat el, adaugand ca distrugerea partiala a barajului Kahovka ridica temeri cu privire la efectele grave asupra florei si faunei din aceasta parte sudica a Ucrainei.

„Rusia este vinovata de un ecocid brutal”, a spus Zelenski, adaugand ca fortele Moscovei „trebuie sa fie trase pe deplin la raspundere”.

Potrivit presedintelui ucrainean, „este fizic imposibil de aruncat in aer (barajul) intr-un fel sau altul din exterior prin bombardamente”, versiune avansata de Moscova pentru a explica distrugerile din timpul noptii.

Rusia a denuntat un act de „sabotaj deliberat” din partea Kievului, afirmand ca unul dintre scopurile Ucrainei a fost acela de a „priva de apa Crimeea”, peninsula ucraineana anexata de Rusia in 2014.

De altfel, Comitetul de ancheta rus, responsabil cu investigarea celor mai grave infractiuni in Federatia Rusa, a declarat marti ca a lansat o ancheta penala privind distrugerea in cursul noptii a barajului hidroenergetic Kahovka din partea controlata de Rusia a regiunii ucrainene Herson, potrivit Reuters.

Rusia a adus agresiunea impotriva Ucrainei la un nou nivel, odata cu distrugerea barajului hidroelectric Kahovka, a reactionat seful diplomatiei europene Josep Borrell, citat de Reuters.

„Atacurile Rusiei impotriva infrastructurii civile critice ucrainene au atins astazi un nivel fara precedent odata cu distrugerea barajului de la centrala hidroelectrica Kahovka”, a afirmat Borrell intr-un comunicat.

„Uniunea Europeana condamna acest atac in cei mai puternici termeni posibili. Aceasta reprezinta o noua dimensiune a atrocitatilor rusesti si poate constitui o incalcare a dreptului international, in special a dreptului international umanitar”, subliniaza Inaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe si politica de securitate.

Ucraina si aliatii sai occidentali au acuzat Rusia de crima de razboi deliberata prin aruncarea in aer a barajului, noteaza AFP.

Kremlinul sustine ca Ucraina a fost cea care a sabotat barajul pentru a distrage atentia de la o contraofensiva despre care Moscova sustine ca se clatina, potrivit Reuters.

Unii oficiali instalati de Rusia in zona au spus ca barajul s-a rupt de la sine.

In acelasi timp, seful operatorului ucrainean Ukrhidroenergo a anuntat ca centrala hidroelectrica de la barajul Kahovka a fost ‘complet distrusa’, la cateva ore dupa ce Kievul a acuzat Moscova de distrugerea partiala a barajului de pe Nipru.

„Centrala electrica nu poate fi refacuta, ea a fost complet distrusa.Structura hidraulica este spulberata”, a declarat Igor Sirota la televiziunea ucraineana.

Un torent de apa a rupt marti un baraj masiv de pe fluviul Nipru, care separa fortele ruse si ucrainene in sudul Ucrainei, inundand o parte din zona de razboi si fortand localnicii sa fuga din calea apelor.

Kievul si Moscova se acuza reciproc, dar niciuna dintre parti nu a oferit imediat dovezi publice cu privire la cine este vinovatul.

Conventiile de la Geneva interzic in mod explicit luarea in vizor a barajelor in timp de razboi, din cauza pericolului pe care il reprezinta pentru civili distrugerea acestor lucrari si instalatii.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: