politica

PSD ingroapa aspiratiile lui Dragnea, o noua lege: „Condamnatii penal nu pot candida la alegerile prezidentiale”

Deputatii au adoptat, miercuri, in plen, o propunere legislativa care instituie interdictia participarii la alegerile prezidentiale pentru persoanele care au suferit, la data depunerii candidaturii, condamnari penale definitive. Majoritatea a fost obtinuta cu voturile deputatilor PSD, partid care a fost condus de condamnatii Adrian Nastase si Liviu Dragnea. Nastase a fost insa reabilitat in decembrie 2021.

Plenul Camerei Deputatilor a adoptat cu 223 de voturi „pentru”, unul „impotriva” si 22 de abtineri, propunerea legislativa pentru modificarea si completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Presedintelui Romaniei.

„Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, au fost condamnate definitiv la pedepse privative de libertate pentru infractiuni savarsite cu intentie, daca nu a intervenit reabilitarea, amnistia postcondamnatorie sau dezincriminarea”, conform unui amendament al PSD, USR, PNL, UDMR si grupului minoritatilor nationale, adoptat de plen.

Deputatul USR Stelian Ion a afirmat ca acest proiect important a fost respins de Senat in 2017, pentru ca „in epoca aceea nu era de inchipuit ca va trece o astfel de initiativa”, si a solicitat presedintelui Senatului, Florin Citu, „sa scoata din sertare” si sa supuna la vot initiativa cetateneasca „Fara penali in functii publice”, pentru a se declansa revizuirea Constitutiei.

„Dupa ce societatea romaneasca a dat un semnal foarte clar in sensul in care nu-si mai doreste penali in functii publice, prin faptul ca aproape un milion de romani au semnat initiativa de revizuire a Constitutiei ‘Fara penali in functii publice’, toate partidele s-au repliat. Aceasta idee este venita de jos in sus, de la baza societatii catre partidele politice. (…) Ce avem astazi, e un mic pas inainte. Nu e revizuirea Constitutiei, este o modificare legislativa doar pentru functia de presedinte al Romaniei, are anumite vulnerabilitati pentru ca Comisia de la Venetia a spus ca reglementarile de genul acesta ar trebui sa fie de rang constitutional”, a explicat el, citat de Agerpres.

Proiectul este unul liberal, initiat in 2017, a sustinut liderul deputatilor PNL, Gabriel Andronache, care a anuntat ca va urma pe ordinea de zi a plenului a doua parte a acestui demers legislativ – „fara condamnati penal pentru Parlament”.

„Este foarte simplu de explicat faptul ca nu a existat consens politic pentru a adopta aceasta reglementare pana in prezent. Iata ca acest consens politic s-a realizat. (…) Ceea ce cetatenii ne-au solicitat, va fi implinit”, a adaugat Andronache.

Deputatii AUR s-au abtinut de la vot, pentru ca amendamentul depus de PSD, USR, PNL, UDMR si grupul minoritatilor nationale „spune fara unii penali in functii publice”, a argumentat liderul partidului, George Simion.

„Nu e fara penali in functii publice, este doar fara unii penali in functii publice”, a sustinut Simion.

In replica, Gabriel Andronache a aratat ca in amendamentul a fost pus in acord cu o decizie a Curtii Constitutionale potrivit careia textul trebuie sa aiba cuprinsul care se regaseste in amendament. „Daca dorim sa adoptam o lege constitutionala, atunci sustinem amendamentul, daca dorim doar sa facem politica, fara a reglementa in mod constitutional, atunci poate opinia dumneavoastra ar fi luata in considerare”, a adaugat deputatul PNL.

Senatul, in calitate de prima Camera sesizata, a respins propunerea legislativa in sedinta din 20 noiembrie 2017, iar Guvernul a sustinut in punctul de vedere transmis ca Parlamentul este cel care decide asupra oportunitatii adoptarii acesteia.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Mii de protestatari la un nou miting impotriva lui Viktor Orban. Peter Magyar, prima amenintare serioasa la adresa premierului Ungariei

Mii de maghiari au protestat impotriva premierului nationalist Viktor Orban, duminica, in cadrul unui miting…

5 ore ago

Televiziunea Al Jazeera, inchisa in Israel. Conducerea postului va apela la ajutorul organizatiilor si instantelor internationale

Furnizorii israelieni de televiziune prin satelit si cablu au suspendat televiziunea din Qatar, Al Jazeera.…

11 ore ago

Noile „linii rosii” ale NATO. Occidentul va trimite trupe in Ucraina daca Rusia ataca si Republica Moldova

NATO a stabilit cel putin doua "linii rosii" care ar putea duce la o interventie…

11 ore ago

Karl Nehammer vrea teste ADN pentru imigrantii care incearca sa-si reunifice familiile in Austria. Opozitia considera masura drept electorala si populista

Cancelarul austriac Karl Nehammer vrea efectuarea de teste ADN in cazul rudelor persoanelor care beneficiaza…

9 ore ago