Putin si Xi Jinping au batut palma. China nu doreste ca NATO sa se extinda, Rusia nu accepta faptul ca Taiwanul este o tara independenta

externe

China a anuntat vineri ca sustine Rusia in opozitia fata de continuarea extinderii NATO. Moscova si Beijingul au emis o declaratie in care se arata ca au ajuns la un acord asupra unei serii de probleme in timpul vizitei lui Vladimir Putin, care participa la Jocurile Olimpice de iarna, anunta BBC.

De asemenea, in declaratie, Moscova a subliniat ca sustine pozitia Chinei cu privire la Taiwan si se opune independentei insulei. Declaratia vine pe fondul tensiunilor legate de Ucraina. Rusia neaga faptul ca planuieste sa invadeze.

Putin si Xi Jinping a au purtat discutii inainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor de iarna. Kremlinul a declarat ca discutiile dintre cei doi lideri au fost „foarte calde” si constructive.

Declaratia comuna a celor doua tari acuza NATO de adoptarea unei ideologii de Razboi Rece si afirma, de asemenea, ca sunt preocupate de pactul de securitate Aukus intre SUA, Marea Britanie si Australia.

De asemenea, Rusia a declarat ca sustine politica Beijingului „O singura China”, care afirma ca Taiwanul este o provincie separatista care, in cele din urma, va face parte din nou din China.

Cu toate acestea, Taiwanul se considera o tara independenta, cu propria constitutie si lideri alesi in mod democratic.

„Nu exista domenii interzise de cooperare”, se arata in declaratie, potrivit unei traduceri a Kremlinului.

Cu toate acestea, declaratia ruso-chineza nu se refera la Ucraina, subiect al escaladarii tensiunilor dintre Rusia si Occident.

Pe fondul unui razboi al declaratiilor din ce in ce mai acut, SUA au acuzat miercuri Rusia ca planuieste sa organizeze un fals atac in Ucraina, pe care l-ar folosi pentru a justifica o invazie.

Rusia a negat ca planuieste sa fabrice un atac, iar SUA nu au furnizat dovezi pentru a sustine afirmatia.

Vestea presupusului complot a venit la o zi dupa ce SUA au declarat ca vor trimite mai multe trupe in Europa de Est pentru a sprijini aliatii din alianta defensiva NATO.

Rusia a declarat ca miscarea a fost „distructiva” si a aratat ca ingrijorarile sale cu privire la extinderea spre est a NATO sunt justificate.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: