politica

Recurs compensatoriu. Minciunile cuplului Dancila-Toader, spulberate de fostul ministru al Justitiei, Raluca Pruna. Iata adevarul

Legea recursului compensatoriu poate fi abrogata, dar o asemenea masura va avea efecte numai pentru viitor, declara la RFI fostul ministru tehnocrat al Justitiei, Raluca Pruna, precizand ca, „in varianta initiala ar fi iesit aproximativ 1.700 de persoane, iar acum, potrivit datelor pe care le vedem, au iesit peste 11 mii”.

Premierul Viorica Dancila a anuntat ca se va intalni miercuri cu ministrul Tudorel Toader, pentru a lua o decizie in privinta acestei legi „neinspirate”, initiate de Guvernul Ciolos.

Raluca Pruna ii raspunde premierului Viorica Dancila pe tema legii recursului compensatoriu: „Declaratia mi se pare in primul rand lipsita de o asumare a responsabilitatii. Premierul Dancila face parte dintr-un Guvern sustinut de coalitia PSD-ALDE si realitatea este ca aceasta coalitie PSD-ALDE, prin Guvernul sau Grindeanu a adoptat acest proiect de lege, l-a trimis in Parlament si dupa aceea a urmat calea parlamentara (…). In Parlament, proiectul acesta de lege a fost modificat de asa natura, s-au modificat conditiile si s-au facut mult mai flexibile”.

Fostul ministru precizeaza ca „in varianta initiala ar fi iesit aproximativ 1.700 de persoane, iar acum, potrivit datelor pe care le vedem, au iesit peste 11 mii”, scrie news.ro.

Intrebata de ce au beneficiat de legea recursului compensatoriu si detinutii care au comis infractiuni cu violenta, Raluca Pruna a explicat: „Legea nu distingea, nici in varianta initiala, nici in varianta adoptata nu se facea vreo distinctie in functie de infractiuni si va explic si de ce, ca poate nu este usor de inteles de ce infractiunile cu violenta nu au fost exceptate. Legea aceasta a fost initiata ca urmare a unei obligatii pe care Romania o are in urma numeroaselor condamnari la CEDO, pentru conditii precare de detentie. Condamnarile acestea s-au pronuntat de Curte in situatii individuale, indiferent de infractiunea pe care o savarsise persoana care s-a plans la Curte. Si atunci, in aplicarea unei masuri compensatorii, proiectul de lege trebuie sa se adreseze tuturor. Conditia de precaritate nu tine seama, in opinia Curtii, de infractiunea pentru care persoana este condamnata. Deci raspunsul este: nu se distinge intre infractiuni”.

Fostul ministru tehnocrat al Justitiei spune ca efectele legii recursului compensatoriu sunt devastatoare: „Haideti sa ne uitam institutional, sa vedem cine a adoptat acest proiect de lege si raspunsul este Parlamentul. Mai mult decat atat, a existat o obiectie de neconstitutionalitate a acestei legi si legea a mers inclusiv la CCR, care constata ca este constitutionala (…). Nu discutam de vinovatii aici, discutam de efecte si efectele sunt devastatoare, au un puternic impact emotional”.

Intrebata ce se poate face acum, Raluca Pruna a explicat: „Legal vorbind, se poate initia fie o masura care sa abroge aceasta lege, insa trebuie sa stim ca daca legea aceasta va fi abrogata pentru persoanele care se afla astazi in inchisoare, in executarea unei pedepse, indiferent de abrogarea legii, pentru ca legea aceasta a recursului compensatoriu este o lege de drept penal substantial, va continua sa li se aplice aceasta lege, ca pe principiul legii penale mai blande. Deci se poate face abrogarea, care va avea efecte numai pentru viitor (…), se poate modifica aceasta lege. Deci efectele pot fi controlate numai pentru viitor. Ce este bine sa retinem este ca legea aceasta care a fost modificata intr-un mod fundamental produce niste efecte, pe care nu le putem corecta. Nu exista masura astazi pe care s-o adoptam si care sa ne faca sa revenim la punctul zero”.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Mii de protestatari la un nou miting impotriva lui Viktor Orban. Peter Magyar, prima amenintare serioasa la adresa premierului Ungariei

Mii de maghiari au protestat impotriva premierului nationalist Viktor Orban, duminica, in cadrul unui miting…

3 ore ago

Televiziunea Al Jazeera, inchisa in Israel. Conducerea postului va apela la ajutorul organizatiilor si instantelor internationale

Furnizorii israelieni de televiziune prin satelit si cablu au suspendat televiziunea din Qatar, Al Jazeera.…

9 ore ago

Noile „linii rosii” ale NATO. Occidentul va trimite trupe in Ucraina daca Rusia ataca si Republica Moldova

NATO a stabilit cel putin doua "linii rosii" care ar putea duce la o interventie…

9 ore ago

Karl Nehammer vrea teste ADN pentru imigrantii care incearca sa-si reunifice familiile in Austria. Opozitia considera masura drept electorala si populista

Cancelarul austriac Karl Nehammer vrea efectuarea de teste ADN in cazul rudelor persoanelor care beneficiaza…

7 ore ago