Sisteme optime energetic – solutiile Ecodrill pentru un mediu durabil (P)

news

Resursele planetei au fost si sunt exploatate din ce in ce mai des, astfel cresterea numarului de locuitori a impus in sine ideea de distribuire eficienta a acestora. Cu toate ca pretul combustibililor a suferit o crestere importanta, acest fapt tot nu impiedica reducerea consumului.

Majoritatea oamenilor, vad resursele pe care le ofera Pamantul ca fiind nelimitate sau poate se gandesc la faptul ca este o planeta care dispune de resurse pentru toti, fara posibilitatea colapsului.

Este adevarat ca la ora actuala exista resurse, dar nu putem sti cat timp vor mai exista pana la epuizare. Poate ca generatiile actuale nu se vor confrunta cu astfel de probleme, insa generatiile urmatoare pot intampina dificultati in acest sens si pornind de la aceasta idee apare si intrebarea „Dar eu cu ce pot sa ajut?”.

Sub aceste aspecte, legate de protejarea mediului inconjurator, au inceput sa se construiasca sisteme ce functioneaza prin energie alternativa, reducand astfel utilizarea resurselor finite. Daca nu ne gandim la un mediu durabil, cel putin s-a mizat pe reducerea cheltuielilor, deoarece aceste sisteme neconventionale utilizeaza resurse energetice inepuizabile cum sunt energia solara sau caldura din pamant.

O schimbare de asemenea proportii in ceea ce priveste mentalitatea traditionala necesita munca treptata, puterea exemplului si specialisti in domeniu pentru o informare optima. Ecodrill vizeaza in special aspectele ce tin de un mediu durabil, tocmai prin promovarea acestor sisteme neconventionale de tipul panourilor solare, pompelor de caldura sau incalzirea in pardoseala.

Energia alternativa – solutiile Ecodrill

Prin energie alternativa se intelege cel mai ades ca fiind o resursa regenerabila cu impact scazut asupra mediului inconjurator. Energia solara, caldura pamantului sunt doar doua dintre aceste tipuri de resurse netraditionale, pentru care echipa Ecodrill dispune de sisteme functionale, menite sa scada preturile facturilor de curent si incalzire.
Echipa Ecodrill, reprezentata de experienta in domeniul forajelor, asigura nu doar producerea unor astfel de sisteme, ci ofera servicii ce tin de montare, intretinere sau service.

Pompele de caldura – alternativa incalzirii traditionale

In Europa este implementata aceasta varianta de incalzire pentru majoritatea locuitorilor. Romania, in schimb mai are de lucrat in acest sens, deoarece schimbarea unei mentalitati traditionale poate deveni dificila. Daca totusi dorim sa optam pentru modalitati de incalzire neconventionale, putem sa optam pentru Ecodrill foraje pentru pompe de caldura ce dispun de doua tipuri de sisteme si anume apa- apa si sol- apa.

Principiul dupa care functioneaza pompele de caldura apa – apa este de utilizare a apei freatice ce are temperaturi constante intre 12 si 14 grade. Echipa specializata Ecodrill recomanda forajele de mici adancimi si utilizarea a cel putin doua foraje, unul folosit pentru extractia apei si altul pentru evacuare.

Pompele de caldura ce functioneaza dupa criteriul sol-apa se regasesc in majoritatea preferintelor, deoarece pot asigura atat incalzire cat si racire pe perioada verii, modul de operare fiind asemanator cu cel al unui aparat de aer conditionat. Sistemul functioneaza cu freon si caldura pamantului ce se extrage de la diferite adancimi, in functie de suprafata pe care dorim sa o incalzim.

Incalzirea apei prin panouri solare termice

Ne bucuram de caldura soarelui in fiecare zi fara sa ne gandim la capacitatea energetica emisa de acesta. Energia solara reprezinta tot un tip de energie regenerabila, astfel, din punct de vedere financiar ne putem gandi doar la costurile aferente sistemului, urmand in timp reducerea cheltuielilor.

Panourile solare termice de la Ecodrill se refera la incalzirea apei menajere. Daca ne gandim ca iarna nu prea avem zile senine, specialistii spun ca un astfel de sistem poate asigura 60- 80% din necesarul apei calde chiar si in perioada friguroasa, deoarece radiatiile solare care fac produsul acestui tip de energie nu tin cont de nori.

Incalzirea prin pardoseala versus calorifere

Caloriferele clasice au fost folosite mult timp sunt accesibile ca instalatie si ca pret, insa pretul la ora actuala a gazului sau a metrului cub de lemne este in continua crestere. O alternativa eficienta prin dispunerea caldurii uniform in locuinta sunt sistemele de incalzire in pardoseala.

Acest sistem vine in completarea ideii de protejare a mediului, prin utilizarea mai redusa a resurselor, necesarul pentru a incalzi o camera nefiind la cote maxime.

Echipa Ecodrill urmareste aspectele legate de protejarea mediului si reducerea costurilor prin aceste sisteme ce utilizeaza energia alternativa sau regenerabila, oferind in acelasi timp servicii de mentenanta, sfaturi de intretinere, reparatii cat si materiale si piese specifice. Mai multe detalii in ceea ce priveste aceste sisteme si cum functioneaza le puteti vizualiza pe site-ul oficial www.ecodrill.ro.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: