Categories: externe

Statia orbitala a Chinei se indreapta cu viteza spre Pamant, Beijingul a pierdut controlul asupra acesteia. Cand se va prabusi

Agentia spatiala a Chinei a pierdut controlul primei sale statii spatiale, care a fost lansata in 2011. Statia Tiangong-1 nu a mai fost vazuta de China din septembrie 2016, iar expertii sunt de parere ca aceasta constructie in greutate de de 8,5 tone se va prabusi pe Pamant in cateva luni.

Specalistii chinezi nu sunt insa capabili sa spuna si locul in care de va produce impactul, precizeaza Stirile Pro TV.

Conform Daily Mail, oficialii chinezi sunt de parere ca statia spatiala va cadea pe Terra in perioada octombrie 2017 – aprilie 2018.

”Acum, ca perigeul sau este undeva sub 300 de kilometri si pentru ca se afla intr-o atmosfera densa, rata caderii este mai mare. Ma astept sa cada peste cateva luni, undeva spre sfarsitul lui 2017 sau inceputul lui 2017”, a declarat dr. Jonathan McDowell pentru The Guardian, un astrofizician de la Harvard University.

Agentia spatiala a Chinei a anuntat ca va monitoriza traseul statiei si a promis ca va anunta atunci cand va exista orice impact iminent.

Insa nu toata lumea este convinsa de acest lucru. ”Daca am dreptate, China va astepta pana in ultimul moment ca sa anunte lumea ca exista o problema cu statia lor spatiala”, a spus Thomas Dorman, un pasionat de sateliti, pentru Space.com.

Pe de alta parte, este de asteptat ca multe din componentele acestei statii sa arda atunci cand va intra in atmosfera Pamantului.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Seful contraspionajului polonez: „Moscova este pregatita sa invadeze parti din Estonia si Suedia pentru a testa reactia Occidentului”

Vladimir Putin este pregatit sa lanseze o invazie asupora unor tari NATO si sa anexeze…

5 ore ago

Filmare la Cluj, doi politisti se chinuie sa retina un individ agresiv. Politista pulverizeaza spray si in fata colegului ei – Video

Doi politisti din Cluj s-au chinuit miercuri sa bage in masina politiei un individ care…

3 ore ago

Kosovo nu accepta o conditie impusa pentru aderarea la Consiliul Europei: Crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sarba

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat, miercuri, conditiile de aderare la Consiliul Europei, in special…

7 ore ago

Patru britanice il acuza pe Andrew Tate de viol. Dupa incheierea procesului din Romania, va urma un proces civil in Marea Britanie

Patru britanice il dau in judecata pe Andrew Tate la Inalta Curte din Londra pentru…

7 ore ago

Razboiul candidatilor in SUA: New York Times a scris ca Robert Kennedy Jr a avut un vierme in creier. Echipa de campanie spune ca si-a revenit de atunci

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului presedinte american John F. Kennedy si candidat independent la presedintia…

8 ore ago

S-a deschis cel mai mare „aspirator de poluare” din lume. Iata cum functioneaza

„Cea mai mare fabrica din lume” pentru aspirarea poluarii care incalzeste planeta din atmosfera, ca…

8 ore ago