Taiwan: Londra avertizeaza asupra consecintelor devastatoare ale unui razboi: „Nu ar fi doar o tragedie umana, acesta ar distruge 2.600 de miliarde de dolari din comertul global”

externe

Taiwan, China, agresiune, avioana, nave de razboi

Ministrul britanic de externe, James Cleverly, a aparat marti statu-quoul Taiwanului, avertizand impotriva consecintelor economice devastatoare ale unui razboi, intr-un discurs in care, de asemenea, a adoptat un ton mai conciliant fata de Beijing, relateaza AFP, citat de Agerpres.

„Un razboi in stramtoare nu ar fi doar o tragedie umana, acesta ar distruge 2.600 de miliarde de dolari din comertul global, potrivit Nikkei Asia”, a declarat seful diplomatiei de la Londra intr-un discurs marti seara.

„Nicio tara nu va fi scutita de repercusiuni”, a adaugat el. „Este esential ca nicio parte sa nu ia nicio masura pentru a modifica statu-quoul”, a avertizat ministrul de externe.

China considera Taiwanul ca pe o provincie pe care inca nu a reusit sa o reunifice cu restul teritoriului sau de la sfarsitul razboiului civil chinez in 1949.

De asemenea, seful diplomatiei britanice a cerut Beijingului sa dea dovada de „transparenta” cu privire la expansiunea sa militara in regiunea Asia-Pacific, in contextul in care China intreprinde in prezent „cea mai mare consolidare militara din istorie pe timp de pace”.

Regiunea este scena unor rivalitati intre China si mai multe puteri regionale. Beijingul si-a facut cunoscuta dezaprobarea fata de intarirea cooperarii militare intre Washington, Londra si Canberra prin alianta AUKUS.

In pofida tensiunilor dintre Londra si Beijing, James Cleverly a subliniat ca „izolarea Chinei” si tratarea acesteia doar ca pe o amenintare ar fi o „greseala”. „Ar putea fi limpede si clar – si poate chiar satisfacator – pentru mine sa afirm existenta unui nou Razboi Rece si sa spun ca scopul nostru este de a izola China”, insa aceasta ar fi „o eroare”, a declarat James Cleverly.

Relatiile dintre Londra si Beijing sunt de mai multi ani unele tensionate, in special in legatura cu Hong Kong, teritoriu britanic retrocedat in 1997, dar si cu temerile recurente privind spionajul militar si economic din partea Chinei.

In recenta actualizare a strategiei sale de aparare si de diplomatie, guvernul britanic considera China „o provocare sistemica”, subliniind „comportamentul economic si militar din ce in ce mai agresiv al Partidului Comunist Chinez”.

De asemenea, o buna parte din Partidul Conservator la putere in Marea Britanie pledeaza pentru o diplomatie mai dura fata de Beijing.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: