externe

Talibanii recuceresc Afganistanul dupa ce trupele SUA si NATO au inceput retragerea. Au preluat controlul asupra a doua noi districte

Talibanii isi continua cuceririle teritoriale in Afganistan, preluand controlul asupra a inca doua districte, unul din ele de importanta strategica, transmite miercuri agentia dpa, citata de Agerpres.

Dupa doua zile de lupte intense intre talibani si fortele de securitate in districtul Arghanj Khwa, provincia nord-estica Badakshan, militarii au fost fortati sa abandoneze ultimele puncte de control pe care le mai detineau, au precizat consilierii locali Abdullah Naji Nazari si Mahboob-ul Rahman Talaat.

Potrivit consilierilor, districtul are o importanta strategica, fiind situat la doar 10 km de capitala provinciei, Faizabad, si asigurand legatura cu cel putin alte 10 districte.

In sudul Afganistanului, talibanii au cucerit un alt district din provincia Uruzgan, au anuntat doi membri ai parlamentului provinciei, Bismillah Jan Mohammad si Qudratullah Rahimi.

Fortele de securitate din districtul Chinartoo s-au alaturat insurgentilor pentru ca nu mai primisera niciun fel de provizii, au spus parlamentarii.

Dupa Gizab, acesta este al doilea district din Uruzgan care a cazut in mainile talibanilor in ultimele zile.

In cursul nopti de marti spre miercuri, cel putin 10 genisti au fost ucisi si alti 14 raniti intr-un atac taliban asupra unui centru de deminare din provincia Baghlan, in nordul Afganistanului, a anuntat Ministerul de Interne.

Miercuri a fost a cincea zi consecutiva in care insurgentii au reusit sa preia controlul asupra unor districte.

De la 1 mai, de cand a inceput retragerea oficiala a fortelor americane si a celorlalte trupe NATO din Afganistan, cel putin 14 districte au intrat sub controlul talibanilor.

Luni, seful Comandamentului central al armatei americane (CENTCOM), generalul Kenneth McKenzie, a informat ca retragerea trupelor americane, care ar trebui sa se incheie pana la 11 septembrie, a fost realizata in proportie de aproximativ 50%.

Afganistanul are 34 de provincii si circa 400 de districte.

Conform unui raport ONU, talibanii au capturat anul trecut cinci districte, dintre care patru au fost recucerite de fortele guvernamentale in numai cateva zile.

Pentagonul analizeaza acum daca sa ceara autorizatie pentru a intreprinde lovituri aeriene in sprijinul fortelor de securitate afgane in situatia in care capitala Kabul sau un alt oras important se va afla in pericol sa fie cucerit de talibani, a scris New York Times.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

O femeie de afaceri din Franta i-a lasat toata averea ei, cotata la aproape 3 milioane de euro, menajerei thailandeze, inainte de a se sinucide

O femeie de afaceri franceza i-a lasat mostenire bunuri in valoare de aproximativ  3milioane de…

21 de minute ago

Secretarul general al ONU avertizeaza Israelul ca „invadarea orasului Rafah ar fi intolerabila”

"Invadarea" orasului Rafah, din sudul Fasiei Gaza, unde Israelul a promis ca va desfasura o…

36 de minute ago

„Comportament inacceptabil”: un avion de lupta chinez a lansat rachete de semnalizare pe traiectoria unui elicopter al marinei australiene

Premierul australian Anthony Albanese a denuntat marti Beijingului comportamentul "inacceptabil" al unui avion de lupta…

51 de minute ago

Judecatoarea din Suceava care le furniza informatii interlopilor se plange ca DIICOT i-ar fi incalcat intimitatea inregistrand-o cand se droga alaturi de acestia

Judecatoarea Ana Maria Chirila care vindea informatii interlopilor si a fost filmata in timp ce…

O oră ago

Un barbat a fost ucis de un tren de metrou in Madrid, dupa ce a coborat pe sine sa-si faca nevoile

Un barbat a fost ucis de un tren de metrou dupa ce a intrat pe…

O oră ago