politica

Tutuianu s-a apucat sa toarne din PSD. Cum rezolva Codrin Stefanescu „treburile murdare ale lui Liviu Dragnea”

Adrian Tutuianu, fost vicepresedinte al PSD, il acuza pe Codrin Stefanescu, fost secretar general al PSD, ca „a fost individul folosit de Liviu Dragnea sa-i rezolve treburile murdare”.

Intr-o conferinta de presa sustinuta marti, senatorul Pro Romania, Adrian Tutuianu a dezvaluit cum Codrin Stefanescu chema ministri, secretari de stat, sefi de autoritati publice sa ii rezolve lui Liviu Dragnea „treburile murdare”.

„Este acelasi personaj care taia si spanzura ca la el in gradina pe vremea lui Dragnea, un personaj care sugruma orice incercare de opinie contrara la adresa lui Liviu Dragnea(…)Pot sa va confirm ca ministri, secretari de stat, sefi de autoritati publice centrale erau permanent chemati de Codrin Stefanescu pentru a rezolva diverse lucruri care erau, de multe ori, departe de lege. Acelasi Codrin Stefanescu e cel care chema primarii si consilierii din Bucuresti si-i asmutea impotriva Gabrielei Firea. Codrin Stefanescu a fost individul folosit de Liviu Dragnea sa-i rezolve treburile murdare”, a declarat Tutuianu.

Dupa declaratia lui Adrian Tutuianu, fostul secretar general al PSD a scris despre acesta ca este un „traseist”, care in trecut „se gudura pe langa dictator sa ajunga vice la Senat si apoi ministru la Aparare.”

„S-a apucat unu’ Tutuianu de la Pro Romania sa ma injure pe mine si pe Badalau. Ca suntem rai pentru ca l-am dat afara din partid ca pe un tradator jalnic ce este. Ca nu am semnat si noi scrisoarea anti-Dragnea a carei autor cica este chiar el! Ca ne-am luptat cu statul paralel si abuzurile acestuia pe care el le-a aplaudat constant. Ca nu l-am lasat sa se poarte ca un mic tiran pe mosia lui numita PSD Dambovita. Unde-i trata pe toti cu maxim sictir. Si c-a primit pentru asta un sut fix in fund, cand nu se astepta! Cum adica, care Tutuianu? Ala cu inregistrarea din sedinta! Ala care-i numea dobitoci si oligofreni pe proprii sai colegi de partid din toata tara. Ca nu i-a scapat unul din tot partidul neinjurat si mascarit. Ala de se visa presedinte de tara, lider balcanic si european, stapan de continent! Traseistul de azi. Cel care pe vremuri se gudura pe langa “dictator” sa ajunga vice la Senat si apoi ministru la aparare. Si culmea, chiar a ajuns! Pentru ca a pupat tot ceea ce era de pupat. Tot nu va amintiti de personajul acesta lugubru? Deloc, deloc? Eram sigur!”, a scris Stefanescu pe Facebook.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Anunt surpriza al Ucrainei, primele avioane F-16 sosesc imediat dupa Paste. Avioanele vin din Danemarca, Olanda, Norvegia si Belgia

Ucraina va incepe sa opereze cu avioane F-16 dupa Pastele ortodox din 5 mai, a…

4 ore ago

1 Mai sarbatorit la Moscova cu o expozitie de tancuri si echipamente militare capturate in Ucraina

Tancuri si echipamentele militare occidentale capturate de fortele ruse in Ucraina au fost prezentate, miercuri,…

5 ore ago

Hidroelectrica: Finalizarea proiectului Bumbesti-Livezeni va asigura energie electrica curata pentru 85.000 gospodarii

Finalizarea proiectului Bumbesti-Livezeni va asigura injectarea in Sistemul Energetic National (SEN) a unei cantitati de…

36 de minute ago

Constanta: Jandarm lovit cu pumnul in fata de un minor de 16 ani. Minorul a fost arestat preventiv

Un minor in varsta de 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj, fiind acuzat…

3 ore ago

Skynex, ucigasul german de drone, a ajuns in Ucraina: „Trage 1.000 de gloante pe minut, acestea explodeaza inainte de a atinge tinta” – Video

Ucraina tocmai a primit al doilea sistem de aparare antiaeriana Skynex din partea Germaniei, ca…

7 ore ago

Dan Voiculescu a trimis sapte galeti de mici in redactia Antena 3. Pe post se difuza „cum sa mananci corect micii, fara sa-ti afectezi digestia”

Cu ocazia zilei de 1 Mai, fondatorul trustului Intact a trimis in redactia postului Antena…

4 ore ago