Un obuz a explodat pe teritoriul Rusiei, la 1 kilometru de granita cu Ucraina. Aproximativ 200.000 de soldati rusi sunt masati la granitele Ucrainei

externe

Un obuz a explodat sambata in regiunea rusa Rostov, la 1 kilometru de granita cu Ucraina, a declarat pentru TASS o sursa din cadrul fortelor de ordine.

„Obuzul a explodat pe teritoriul districtului Tarasovsky din regiunea Rostov, la 1 kilometru de granita dintre Rusia si Ucraina”, a declarat sursa. „Explozia a avut loc la ora 4:00, ora Moscovei, la 300 de metri de o casa”.

Locuitorii din zona au raportat incidentul fortelor de ordine, a precizat sursa.

Liderul republicii autoproclamate Donetk din estul Ucrainei a anuntat sambata mobilizarea generala, informeaza AFP.

„Fac apel la concetatenii rezervisti sa se prezinte la birourile de incorporare. Astazi am semnat decretul de mobilizare generala”, a declarat Denis Pusilin intr-o inregistrare video.

Seful separatistilor din regiunea Lugansk a emis la scurt timp dupa aceea un comunicat similar, transmite AFP. „Decretez mobilizarea generala pe teritoriul Republicii Populare din Lugansk”, arata decretul semnat de Leonid Pasecinik, liderul celeilalte republici autoproclamate pe teritoriul ucrainean, la frontiera cu Rusia.

Anunturile au fost facute in contextul „cresterii spectaculoase” a incalcarilor armistitiului din estul Ucrainei, raportata cu cateva ore mai devreme de observatorii Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE).

Conform paginii de Facebook a armatei ucrainene, citata de Reuters, separatistii pro-rusi au incalcat armistitiul de cel putin 12 ori sambata dimineata si de 66 de ori in ultimele 24 de ore, deschizand focul asupra a peste 20 de asezari. Militarii sustin ca rebelii au folosit inclusiv artileria grea, interzisa prin acordurile de la Minsk.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: