Uriasele cresteri de salarii anuntate de Olguta Vasilescu sunt de fapt taieri. Proteste in fata spitalelor din Bucuresti, urmeaza greva generala

news

Zeci de angajati ai Institutului de Pneumologie „Marius Nasta” si ai Institutului National de Boli Infectioase „Matei Bals” din Capitala au protestat, joi, in fata celor doua unitati medicale.

Acestia sunt nemultumiti de reducerea sporurilor, care inseamna o scadere a veniturilor lunare de pana la 1.300 de lei, mai ales in cazul asistentilor si al infirmierilor.

Liderii sindicali ai celor doua unitati au mers la discutii la Ministerul Sanatatii, insa nu au ajuns la niciun rezultat.

La Institutul „Marius Nasta”, cateva zeci de cadre medicale – asistenti si infirmieri – au protestat pentru a doua zi consecutiv, scandand „Demisia” si „Vrem sporul inapoi”, nemultumiti ca, desi lucreaza in conditii de risc maxim, cu pacienti bolnavi de tuberculoza sau cu HIV/SIDA, le-a fost redus sporul de risc, de la 100% la 54%.

„Protestam pentru ca sporul a scazut foarte mult. Cred ca e echitabil sa ne strangem cu totii la masa si sa rezolvam acest conflict, vom face in fiecare zi greva pana la greva generala. Cerem demisia doamnei ministru daca nu ne ia in considerare cererile si a conducerii, pentru ca nu a calculat un spor echitabil pentru cei expusi la risc”, a spus Daniela Bastar, asistent sef la Institutul „Marius Nasta”.

Si angajatii Institutului National de Boli Infectioase „Matei Bals” au protestat, joi, in fata spitalului, din cauza reducerii sporurilor.

Liderii de sindicat ai angajatilor din cele doua unitati medicale au mers la negocieri cu reprezentanti ai Ministerului Sanatatii, anunand insa ca nu au ajuns la niciun rezultat.

„Sunt discutii, nu am gasit solutii astazi, ne vom mai intalni probabil dupa sarbatori. Se pare ca nu au fost facute corect calculele. Problema o reprezinta legea salarizarii uniatre – cine a facut-o, cine a promulgat-o, sa si-o asume sau sa o modifice. Avem doua variante – o parte din oameni spun ca legea e buna, noi spunem ca nu e buna. Vom vedea mai clar pe 15 aprilie, cand luam fluturasii de salarii”, a declarat un lider sindical dupa discutiile cu reprezentantii Ministerului Sanatatii, informeaza news.ro.

Liderii sindicali cer sa se aplice macar limita maxima a sporului, de 85 la suta.

Discutiile de la Ministerul Sanatatii continua la aceasta ora cu managerii spitalelor din subordinea ministerului.

Guvernul a aprobat in urma cu o saptamana regulamentul cadru al sporurilor acordate angajatilor din sistemul sanitar, care stabileste procente diferentiate in functie de conditiile fiecarui loc de munca, in conditiile in care Legea 153/2017 prevede un nivel maxim al sporurilor acordate in sistemul sanitar si de asistenta sociala la 30% din suma salarilor de baza la nivelul ordonatorilor principali de credite. Ca urmare a deciziei Guvernului, acest nivel poate ajunge si pana la 85%.

Masura este contestata de catre sindicalistii din sanatate.

Sindicalistii au anuntat ca in 25 aprilie va fi organizat un miting la care sunt asteptati cel putin 20.000 de oameni, iar dupa acest miting va urma greva generala.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: