Zi neagra la Mafia TV. Clotilde Armand semneaza miercuri contract cu un nou operator de salubrizare

politica

Primarul Clotilde Armand a anuntat marti ca miercuri autoritatea locala va semna un contract cu o firma de salubritate pentru ridicarea gunoiului necontrolat, in contextul instituirii starii de alerta in Sectorul 1.

„Maine speram sa semnam un contract cu un salubrist care va avea un contract de salubrizare si care va putea sa faca aceste operatiuni nu numai de ridicare a gunoiului necontrolat, dar si partea de maturare stradala si tot ce face un salubrist si pe tot sectorul, nu doar pe cateva zone primite la comanda”, a spus Clotilde Armand in sedinta Consiliului Local de marti.

Potrivit primarului Sectorului 1, contractul cu firma Brai-Cata SRL a fost facut pentru ridicarea gunoiului necontrolat de pe domeniul public.

„Nu este un contract de salubrizare, e un contract de achizitie directa, care se incadreaza in limitele achizitiilor directe, adica mai putin de 69.000 de lei. Este facut pe tona, ca sa fie foarte simplu, pentru ca nu are atributii sa faca alte operatiuni, maturat, nu stiu ce, pur si simplu e de ridicare a gunoiului necontrolat care e un pericol pentru sanatatea publica. E ceva facut rapid, e achizitie directa pentru a putea sa rezolvam extrem de rapid situatia gunoiului necontrolat care se gaseste in Sectorul 1. A fost facut pe 100 de tone parca, asta ne-a permis achizitia directa. Am facut acest contract pentru centru, unde era o concentrare deosebita de gunoi necontrolat. (…) Romprest s-a grabit sa ridice imediat, inainte ca firma respectiva sa poata sa faca acest lucru, asa ca nu a folosit cele 100 de tone pana acum”, a afirmat Armand.

Citeste si: Pas cu pas, Clotilde distruge „mafia gunoaielor”. DNA a inceput sa lucreze la sesizarea depusa impotriva sefului Romprest, Bogdan Adimi

Consiliul Local Sector 1 a votat, marti, ca primarul Clotilde Armand sa fie mandata pentru rezilierea contractului cu Romprest.

„Dincolo de linsaj mediatice, dincolo de jignirile si calomniile impotriva mea, dupa lungi batalii, dupa ziua de vineri cand consilierii PSD si PNL nu s-au prezentat la sedinta de consiliu si au facut front comun pentru compania care santajeaza autoritatea locala si cetatenii din Bucuresti, astazi Consiliul Local al Sectorului 1 a mandatat primarul Sectorului 1 in vederea unei actiuni avand ca obiect rezilierea contractului de delegare a gestiunii prestarii serviciilor de salubritate pe raza Sectorului 1. De astazi primarul poate solicita Justitiei rezilierea contractului cu Romprest.

Asta inseamna sa nu renunti. E o mare victorie. Este ceea ce trebuia facut de toti primarii dinaintea mea”, a anuntat Clotilde Armand.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: