politica

„Act de dreptate”. Orban vrea sa taie toate pensiile speciale, chiar si ale magistratilor. Doar militarii raman cu pensiile de serviciu

Premierul Ludovic Orban le-a cerut, luni, tuturor parlamentarilor sa sustina proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale, cu exceptia pensiilor de serviciu ale militarilor, pe care Partidul National Liberal l-a depus in Parlament.

El a declarat, la finalul unei intrevederi cu membrii Asociatiei Municipiilor din Romania, ca un astfel de demers reprezinta „un act de dreptate”.

„In ceea ce ne priveste pe noi, PNL, decizia noastra este foarte clara: noi sustinem calculul pensiilor pe principiul contributivitatii. Asta este decizia politica a PNL, cu singura exceptie, a pensiilor de serviciu care sunt acordate cadrelor militare. (…) Le cerem parlamentarilor sa-l amendeze, dar sa sustina proiectul de lege, dupa care sa punem capat practicii pensiilor speciale, cu exceptia pensiilor de serviciu pentru militari. Mi se pare un act de dreptate, un act corect si le cer parlamentarilor sa voteze proiectul de lege al PNL privind desfiintarea pensiilor speciale”, a afirmat Orban, citat de Agerpres.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Cum se castiga contracte de peste 1 milion euro cu primaria lui Piedone. Denumirea firmei norocoase contine numele nepotului lui Piedone

Intr-o plangere adresata DNA de catre un fost director din Primaria Sectorului 5, aflata in…

5 ore ago

Oficial american: Militari rusi au intrat intr-o baza aeriana din Niger care gazduia trupe americane. Fortele celor doua tari folosesc hangare separate

Militari rusi au intrat intr-o baza aeriana din Niger, care gazduieste trupe americane, a declarat…

5 ore ago

INTERVIU Paul Constantin, bucatar: „Tinerii care mananca astazi fast-food vor ajunge sa aprecieze ciorbele si tocanitele, cand se vor aseza la casa lor”

Paul Constantin este una dintre cele mai volubile si mai indragite prezente mediatice din peisajul…

9 ore ago

Au revenit ploile abundente la Dubai. Mai multe zboruri au fost anulate, iar scolile si birourile au fost inchise

Mai multe zboruri ale companiei Emirates au fost anulate sau au avut intarzieri, joi, pe…

5 ore ago

Pregatiri pentru Jocurile Olimpice: Parisul inaugureaza un bazin masiv de stocare a apei pentru a curata raul Sena

Oficialii francezi au inaugurat, joi, un bazin imens de stocare a apei menit sa ajute…

6 ore ago