Categories: politica

Andronic l-a turnat pe prietenul sau, Sebastian Ghita, in fata comisiei de ancheta. Cum a tradat fostul deputat PSD la alegerile prezidentiale

Omul de afaceri Dan Andronic a dezvaluit, luni, ca Sebastian Ghita a oferit informatii despre actiunile PSD in campania electorala din 2009.

Andronic a fost intrebat de Adrian Tutuianu (PSD) cine ar fi putut sa fie cei care ofereau informatii celor din casa lui Gabriel Oprea despre actiunile PSD, Andronic l-a nominalizat pe Ghita.

„Unul dintre cei care au oferit informatii despre strategia PSD-ului a fost Sebastian Ghita”, a declarat Dan Andronic in cadrul audierilor din comisia parlamentara de ancheta.

Intrebat de jurnalisti de ce a venit dupa opt ani cu aceste declaratii, Dan Andronic a spus: „Aveti perfecta dreptate”.

„Va readuc aminte ca e vorba de un context, eu l-am intitulat operatiunea ‘noi suntem statul’, e vorba de lucruri pe care le-am aflat recent, pe care le-am pus in legatura cu alte evenimente, intamplari. Nu am inceput cu aceasta experienta personala pentru ca nu am vrut sa fie un serial memorialistic, nu m-am gandit niciun moment sa-mi scriu memoriile, ci pur si simplu sa incercam, daca vreti, un efort de vidanjare. Voi cere ca audierea sa fie inregistrata, sa-mi fie pusa la dispozitie o inregistrare, vreau sa o fac publica, in masura in care ancheta parchetului se va termina, ca si ancheta comisiei. Audierile nu au valoare penala, ci politica, peste tot in lume aceste lucruri sunt publice”, a adaugat Andronic.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
Ioana Hurdea

Share
Published by
Ioana Hurdea

Recent Posts

Firea, iar la Antena 3: „Si eu am fost olimpica la romana, dar nu m-am laudat cu asta”

Candidatul PSD la Primaria Capitalei, Gabriela Firea, a sustinut duminica seara, la Antena 3, ca…

O oră ago

O unitate de veterani ucraineni, de peste 60 de ani, in lupta cu rusii. „Lupii Stepei” nu primesc nici munitie si nici salarii din partea armatei

Unitatea de artilerie mobila a lui Oleksandr Taran nu face parte din trupele armatei  ucrainene,…

2 ore ago

Paul de Romania, prins in Malta. El are de ispasit o pedeapsa de 3 ani si patru luni de inchisoare

In urma cooperarii politienesti dintre Politia Romana si Politia din Malta, potrivit unor surse judiciare,…

3 ore ago

Piedone il ia peste picior pe „prietenul” Ciolacu: „Salivezi ca pisica la sunca, vad c-ai mai albit in ultima luna! Stresat? Esti bine?”

Candidatul PUSL la Primaria Capitalei Cristian Popescu Piedone i-a transmis duminica lui Marcel Ciolacu ca…

O oră ago

„Cancel culture“ – editia 1947-1948. Cum a fost distrusa Academia Romana si au fost „anulati“ Tudor Arghezi, Traian Vuia, Lucian Blaga si Radulescu-Motru

In numarul din 5 ianuarie 1947, ziarul „Scanteia“ incepea o brusca si furibunda campanie impotriva…

10 ore ago