news

Aradul se declara „judet liber de COVID-19”. Ultimii bolnavi au fost externati: „Pandemia este sub control”

Autoritatile din Arad au anuntat, joi, ca judetul este „liber de COVID-19”, dupa ce au fost externati si ultimii bolnavi, iar de aproape doua saptamani nu au fost inregistrate cazuri noi.

Presedintele Consiliului Judetean (CJ), Iustin Cionca, a anuntat, intr-o conferinta de presa in care au fost prezenti si responsabili ai sistemului sanitar, ca ultima pacienta internata a fost testata negativ dupa tratamente.

„Vestea buna este ca Aradul a devenit judet liber de COVID-19. Daca ne raportam la ultima luna, in medie am avut trei-patru pacienti internati. Nu as vrea sa fac afirmatii pripite, hazardate, cu atat mai mult cu cat constatam ca la nivelul tarii noastre aceasta pandemie s-a extins in mai multe judete, dar as vrea sa subliniez efortul tuturor cadrelor medicale, al specialistilor si cetatenilor, care prin comportamentul foarte responsabil au condus la aceasta performanta. Nu mai exista bolnavi de COVID-19 in judet. Datorita masurilor luate, pandemia este sub control, chiar daca Aradul este situat la granita, chiar daca suntem un judet de tranzit si trec mii de oameni zilnic prin punctele de frontiera”, a spus Cionca, citat de Agerpres.

El s-a declarat multumit ca nu a fost nevoie sa fie folosit spitalul de campanie amenajat la Expo International Arad, care „a fost gandit pentru perioada cand se inregistrau peste 50 de imbolnaviri zilnic”.

„Niciodata in ultimii 100 de ani nu am avut o situatie atat de dificila la Arad si niciodata in istoria Aradului nu am avut o mobilizare atat de mare a administratiei locale, a societatii civile. Aceasta pandemie a scos la suprafata nu doar greutati si probleme, ci si filonul de bunatate, de generozitate, de omenie, un filon de solidaritate care a adunat impreuna peste 23.000 de donatori”, a mai spus presedintele CJ Arad.

Coordonatorul Grupului de sprijin pentru Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Arad (infiintat la inceputul pandemiei), Gheorghe Domsa, a spus ca masurile de protectie trebuie respectate in continuare, pentru ca in care in alte judete exista cazuri numeroase raportate zilnic.

De la inceputul pandemiei, in judetul Arad au fost confirmate 706 cazuri de COVID-19, iar 79 bolnavi au decedat. Cel mai tanar pacient confirmat a avut cinci saptamani, iar cel mai varstnic, 97 de ani.

In judet au fost efectuate peste 16.000 de teste pentru noul coronavirus, iar 1074 de cadre medicale au fost implicate in combaterea bolii.

Marti, conducerea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Arad a anuntat ca incheie colaborarea cu jumatate dintre cele 150 de cadre medicale angajate in timpul starii de urgenta, cand era nevoie de personal pentru a se face fata numarului mare de pacienti confirmati pozitiv cu noul coronavirus. Decizia a fost luata „in contextul scaderii numarului de pacienti diagnosticati cu COVID-19 la nivelul judetului Arad”.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Decizie stupefianta a Tribunalului Vaslui: mai multe inregistrari DNA din dosarul lui Buzatu au fost anulate. Chiar si inregistrarile cu denuntatorul Farmazon

Tribunalul Vaslui a decis, luni, ca mai multe inregistrari cu discutiile dintre baronul PSD Dumitru…

3 ore ago

Experiment esuat in Columbia Britanica: dezincriminarea posesiei de droguri oprita, deoarece produce „frustrare” si „dezordine”

Columbia Britanica a oprit, brusc, dezincriminarea detinerii anumitor droguri ilicite, invocand frustrarea si „dezordinea” crescanda…

3 ore ago

Dilema politica a lui Netanyahu: Armistitiu in Gaza sau atac la Rafah? Aliatii lui de extrema dreapta ameninta ca-si vor retrage sprijinul daca renunta la ofensiva

Aliatii de extrema dreapta ai premierului Benjamin Netanyahu fac presiuni asupra liderului israelian sa respinga…

3 ore ago

Ecuadorul spune ca a dat in judecata Mexicul pentru ca i-a acordat azil fostului vicepresedinte

Ministerul de Externe din Ecuador a declarat, luni, ca a dat in judecata Mexicul la…

3 ore ago

Accident mortal in Peru. Un autocar a cazut intr-o rapa. Cel putin 23 de persoane au murit

Cel putin 23 de persoane au murit dupa ce un autocar a cazut intr-un rau…

3 ore ago