news

Aurescu repara ce a stricat Dancila. Ministrul de Externe, vizita oficiala in Israel si Palestina

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, efectueaza, miercuri si joi, o vizita oficiala in Israel si in Palestina, unde se va intalni cu premierii celor doua state si cu omologii sai. Relatiile Romaniei cu Palestina au grav afectate dupa anuntul fostului premier Viorica Dancila privind mutarea ambasaderi Romaniei de la Tel Aviv la Ierusalim.

Potrivit MAE, programul vizitei lui Aurescu in Statul Israel include consultari cu ministrul Afacerilor Externe, Gabriel Ashkenazi, si intrevederi cu presedintele Reuven Rivlin, prim-ministrul Benjamin Netanyahu, prim-ministrul supleant si ministru al Apararii, Benjamin Gantz, ministrul cooperarii regionale, Ofir Akunis, si liderul opozitiei si al formatiunii Yesh Atid-Telem din Knesset, Yair Lapid.

Discutiile cu oficialii israelieni se vor concentra pe modalitatile de dezvoltare si aprofundare a relatiilor bilaterale, cu caracter strategic, dintre cele doua state, cu accent pe domeniile politic, economic si securitar, in beneficiul Romaniei si al Statului Israel.

Totodata, oficialii vor discuta aprofundat evolutiile din regiune, cu precadere cele mai recente evolutii din cadrul Procesului de Pace din Orientul Mijlociu.

In Palestina, programul vizitei va include consultari cu ministrul Afacerilor Externe si al Expatriatilor, Riad Malki, si intrevederi cu prim-ministrul Mohammad Shtayyeh si cu Ahmed Majdalani, ministrul Muncii si Dezvoltarii Sociale.

Discutiile vor viza, in principal, dezvoltarea si diversificarea relatiilor bilaterale romano-palestiniene si modalitatile de consolidare a colaborarii, ca o contributie concreta la constructia institutionala si dezvoltarea Palestinei.

De asemenea, oficialii vor aborda aspecte privind cele mai recente evenimente de pe agenda regionala si de securitate, cu accent pe perspectivele Procesului de Pace din Orientul Mijlociu.

„Suntem intr-un moment extrem de dinamic in ceea ce priveste evolutiile din Orientul Mijlociu. Am avut in ultimele luni un dialog deschis si aprofundat atat cu omologul meu israelian, Gabriel Ashkenazi, precum si cu cel palestinian, Riad Malki, in concordanta cu pozitia traditionala a Romaniei, care are relatii de prietenie si incredere cu ambele parti”, afirma Aurescu, citat in comunicat.

Potrivit acestuia, discutia cu omologul israelian va aborda inclusiv demararea pregatirii celei de-a treia reuniuni comune a celor doua Guverne, „in baza stadiului excelent al relatiilor romano-israeliene, cu valente strategice, consolidata pe parcursul celor peste sapte decenii de relatii diplomatice neintrerupte”.

„In Palestina, voi evidentia interesul pentru continuarea si aprofundarea cooperarii noastre, inclusiv pentru generarea substantei necesare in vederea bunei organizari a urmatoarei reuniuni a Comitetului Inter-guvernamental bilateral”, mai arata Aurescu.

Ministrul roman precizeaza ca va sustine, atat in Israel, cat si in Palestina, „pozitia constanta a Romaniei in sprijinul unei solutii durabile generate de Procesul de Pace, fundamentata pe solutia celor doua state, care sa coexiste in pace si securitate, ca singura optiune viabila de natura sa raspunda aspiratiilor ambelor parti”.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Firea, iar la Antena 3: „Si eu am fost olimpica la romana, dar nu m-am laudat cu asta”

Candidatul PSD la Primaria Capitalei, Gabriela Firea, a sustinut duminica seara, la Antena 3, ca…

7 ore ago

O unitate de veterani ucraineni, de peste 60 de ani, in lupta cu rusii. „Lupii Stepei” nu primesc nici munitie si nici salarii din partea armatei

Unitatea de artilerie mobila a lui Oleksandr Taran nu face parte din trupele armatei  ucrainene,…

7 ore ago

Paul de Romania, prins in Malta. El are de ispasit o pedeapsa de 3 ani si patru luni de inchisoare

In urma cooperarii politienesti dintre Politia Romana si Politia din Malta, potrivit unor surse judiciare,…

8 ore ago

Piedone il ia peste picior pe „prietenul” Ciolacu: „Salivezi ca pisica la sunca, vad c-ai mai albit in ultima luna! Stresat? Esti bine?”

Candidatul PUSL la Primaria Capitalei Cristian Popescu Piedone i-a transmis duminica lui Marcel Ciolacu ca…

7 ore ago

„Cancel culture“ – editia 1947-1948. Cum a fost distrusa Academia Romana si au fost „anulati“ Tudor Arghezi, Traian Vuia, Lucian Blaga si Radulescu-Motru

In numarul din 5 ianuarie 1947, ziarul „Scanteia“ incepea o brusca si furibunda campanie impotriva…

16 ore ago