Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a fost retinut joi noaptea de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie pentru trafic de influenta in dosarul lui Sorin Ovidiu Vintu, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.
Potrivit surselor citate, Bogdan Olteanu ar fi recunoscut in timpul audierilor ca s-a dus sa discute cu Sorin Ovidiu Vintu pe tema numirii guvernatorului Deltei Dunarii in 2008 (n.r. – Liviu Mihaiu).
Sursele au aratat ca acesta nu a recunoscut ca a primit bani.
Aceleasi surse au precizat ca banii au fost dusi la Bogdan Olteanu cash printr-un intermediar al lui Vintu.
Suma despre care se vorbeste in acest caz s-ar ridica la aproximativ 2 milioane de euro, dar se face referire si la sprijin electoral, servicii de marketing si consultanta pentru traficarea influentei in vederea numirii guvernatorului Deltei Dunarii, zona in care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vintu avea interese economice, au mai spus sursele citate.
Sorin Ovidiu Vintu a fost adus, joi, de la Penitenciarul Rahova la DNA, pentru a fi audiat intr-un dosar de cumparare de influenta, surse judiciare declarand ca in cauza ar fi implicat si un politician, caruia i s-ar fi promis un milion de euro, potrivit News.ro.
Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook
In nordul Fasiei Gaza este o „veritabila foamete", care progreseaza catre sudul teritoriului palestinian, a…
Bundeswehr, fortele armate germane, au deconectat de la internet o conexiune la serviciul de videoconferinte…
Laburistul Sadiq Khan a obtinut un al treilea mandat, succesiv, de primar al Londrei, dupa…
Studentii de la Trinity College din Dublin si de la Universitatea Lausanne din Elvetia au…
Aproape 10.000 de locuitori ai insulei indoneziene Ruang vor fi relocati definitiv dupa ce o…
In a doua declaratie din ultimele ore, un oficial israelian a negat din nou informatiile…