news

„Ca la romani!”. Olguta Vasilescu, aroganta fata de cei 10.000 de protestatari din fata Guvernului. „Nu aveti onoare, ne-ati umblat in buzunare”, au scandat manifestantii

Ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, transmite, in contextul protestelor Sanitas din fata Palatului Victoria, ca nu s-a putut ajunge la o solutie cu sindicatele in ceea ce priveste regulamentul de sporuri, iar daca nu era asumat cel discutat, fara anexa 10, nu se puteau plati sporurile in aprilie.

Protestatarii au suflat in vuvuzele, fluiera si huiduie si afiseaza pancarte cu mesaje precum „Sanatatea, prioritate?!”, „Greva generala”, „Eliminarea inechitatilor”, „Dreptate pentru Tesa” si „Nu aveti onoare, ne-ati umblat in buzunare”.

„Am asteptat inca din luna septembrie a anului trecut Regulamentul de sporuri, dar nu se putea ajunge la nicio solutie cu sindicatele. Cand se negocia cu reprezentantii medicilor, ei solicitau sporuri mai mari pentru medici si raportate la noul salariu, cand se discuta cu cei care reprezinta personalul TESA, acestia cereau sporuri mai mari pentru aceasta categorie si mai mici pentru medici, motivand ca “oricum, le-au crescut salariile”. Discutiile au fost purtate pana in ultima saptamana din martie, fara a se ajunge la vreun compromis in privinta Anexei 10, care a fost solicitata de sindicate, pentru ca, apoi, tot sindicatele sa ceara eliminarea ei, iar azi, sa ne transmita ca o vor din nou.

Ca la romani! Pentru ca exista riscul de a nu se mai putea plati deloc sporurile in aprilie, in absenta unui Regulament de sporuri si in conditiile in care mai era doar o saptamana pentru calcularea noilor salarii, Guvernul si-a asumat sa adopte Regulamentul de sporuri in forma discutata cu sindicatele, adica fara Anexa 10”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguta Vasilescu, citata de Mediafax.

Anexa 10 facea referire la mentionarea sporurilor clare, insa nu a existat un consens intre sindicate si autoritati pe aceste prevederi.

Potrivit reprezentantilor Ministerului Muncii, plafonul de 30% sporuri exista si in vechea Lege a salarizarii, si anume in Legea cadru nr. 284/2010, care, la art. 22, alin. 1, prevede: „Suma sporurilor, compensatiilor, primelor si indemnizatiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depasi 30% din salariul de baza (…)”.

Mai mult decat atat, vechea lege a salarizarii prevedea, la alin. 2 al art. 22, chiar si faptul ca „suma sporurilor, compensatiilor, primelor si indemnizatiilor individuale nu va depasi 30% din salariul de baza (…)”.

Legea 153/2017, astazi in vigoare, nu mai prevede si o limitare individuala pentru toate categoriile, fiind introduse exceptii pentru sistemul sanitar, cel de aparare, ordine publica si securitate nationala.

„Sporurile din Sanatate nu au depasit plafonul de 30% pana la derogarea data prin OUG 9/2017, insa si aceasta prevedea ca ele trebuie sa se incadreze in prevederile bugetare alocate. Derogarea a fost facuta tocmai pentru ca veniturile personalului sa fie satisfacatoare, pana la intrarea in vigoare a Legii 153/2017 si a Regulamentului de sporuri, care a fost elaborat ulterior de ministerul de resort. Numai ca, in practica s-a constatat ca, in unele unitati, diversi angajati, nu intotdeauna cei implicati in actul medical, au primit sporuri care au ajuns si la 115%. Astfel, daca in anul 2016, spre exemplu, cuantumul total al sporurilor pentru conditii de munca a fost, in sistemul de sanatate, de 29%, in 2017 s-a ajuns la o medie de 45%, iar daca includem si cuantumurile aferente garzilor si asigurarii continuitatii, atunci procentul este de 57%. Ceea ce inseamna aproape dublu de cat prevedea fosta Lege a salarizarii 284/2010. Chiar si in aceste conditii, in urma aplicarii Legii 153/2017, salariile medicilor si cele ale asistentelor medicale au inregistrat cresteri spectaculoase incepand cu drepturile aferente lunii martie a anului 2018”, mai arata sursa citata.

Ministerul Muncii transmite ca salariile angajatilor pe functii similare din alte sectoare de activitate sunt, in prezent, mult mai mici decat cele din Sanatate si ca acestea se vor egaliza abia la aplicarea definitiva a legii, in anul 2022.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Xi Jinping, pentru doua zile, in Franta. Presedintele Chinei se va intalni cu Emmanuel Macron dar si cu Ursula von der Leyen

Presedintele chinez, Xi Jinping, este asteptat duminica pentru o rara vizita in Franta in cadrul…

10 minute ago

„Dezastru istoric”. Zeci de morti si sute de disparuti din cauza inundatiilor din Brazilia

Potrivit CNN, cel putin 57 de oameni au murit si alti 373 sunt dati disparuti…

O oră ago

In timp ce Putin era la slujba de Inviere, rusii bombardau Harkovul. 23 din cele 24 de drone au fost doborate de ucraineni

Slujba Invierii a venit in Ucraina, in al treilea an de razboi, sub amenintarea dronelor…

3 ore ago

Noi proteste, cu mii de israelieni, pentru intoarcerea ostaticilor, la Tel Aviv. „Trebuie sa ii aducem inapoi. Trebuie sa schimbam acest guvern”

Un nou protest, sambata seara, cu mii de israelieni care i-au cderut premierului Benjamin Netanyahu…

4 ore ago

Avion rusesc, SU-25, doborat de ucraineni, in Donetsk. „Sa fim foarte concentrati in aceste zile”, spune Volodimir Zelenski

Fortele ucrainene au doborat un avion rusesc Su-25 in regiunea Donetk, din estul Ucrainei, a…

4 ore ago

Agentia ONU pentru alimentatie avertizeaza: „Foametea este veritabila in nordul fasiei Gaza”

In nordul Fasiei Gaza este o „veritabila foamete", care progreseaza catre sudul teritoriului palestinian, a…

14 ore ago