Categories: externe

Cum s-a sucit Merkel. Noi legi in Germania menite sa STOPEZE venirea refugiatilor

Guvernul federal german a aprobat miercuri un proiect de lege care introduce restrictii la reintregirea familiilor refugiatilor si prevede prelucrarea in procedura accelerata a solicitarilor de azil, masuri menite sa reduca numarul migrantilor care sosesc in Germania, transmite DPA, citata de Agerpres.

Proiectul include infiintarea unor centre speciale de primire la granita, unde solicitarile de azil ale persoanelor venite din tari considerate sigure vor fi analizate cu celeritate si de unde acestea ar putea fi expulzate in statele de provenienta.

O alta prevedere este ca reintregirea familiilor sa fie amanata cu doi ani pentru refugiatii care nu au automat drept de azil in virtutea acordurilor internationale, dar care ar putea fi victime potentiale ale persecutiilor la revenirea in tarile lor.

Aceste restrictii fac parte dintr-o serie de masuri preconizate de cancelarul Angela Merkel pentru a inaspri legislatia in materie de azil, inaintea unor alegeri-cheie care vor avea loc luna viitoare in trei dintre landuri, Baden-Wuerttemberg, Renania-Palatinat si Saxonia Anhalt.

Sondaje preelectorale prezic un scor ridicat pentru partidul anti-imigratie Alternativa pentru Germania (AfD) in toate cele trei landuri.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Seful contraspionajului polonez: „Moscova este pregatita sa invadeze parti din Estonia si Suedia pentru a testa reactia Occidentului”

Vladimir Putin este pregatit sa lanseze o invazie asupora unor tari NATO si sa anexeze…

6 ore ago

Filmare la Cluj, doi politisti se chinuie sa retina un individ agresiv. Politista pulverizeaza spray si in fata colegului ei – Video

Doi politisti din Cluj s-au chinuit miercuri sa bage in masina politiei un individ care…

5 ore ago

Kosovo nu accepta o conditie impusa pentru aderarea la Consiliul Europei: Crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sarba

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat, miercuri, conditiile de aderare la Consiliul Europei, in special…

9 ore ago

Patru britanice il acuza pe Andrew Tate de viol. Dupa incheierea procesului din Romania, va urma un proces civil in Marea Britanie

Patru britanice il dau in judecata pe Andrew Tate la Inalta Curte din Londra pentru…

9 ore ago

Razboiul candidatilor in SUA: New York Times a scris ca Robert Kennedy Jr a avut un vierme in creier. Echipa de campanie spune ca si-a revenit de atunci

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului presedinte american John F. Kennedy si candidat independent la presedintia…

9 ore ago

S-a deschis cel mai mare „aspirator de poluare” din lume. Iata cum functioneaza

„Cea mai mare fabrica din lume” pentru aspirarea poluarii care incalzeste planeta din atmosfera, ca…

9 ore ago