Categories: politica

De teama protestelor, Dragnea sustine ca PSD s-a sucit si nu mai vrea sa-i gratieze pe corupti

De teama protestelor, Liviu Dragnea sustine ca renunta la legea gratierii. „Prioritatea PSD o reprezinta aplicarea programului de guvernare asa cum a fost prezentat in campanie, nu gratierea faptelor de coruptie. Nu am discutat despre pedepse pentru mebrii din comisie, dar nici nu puteam lasa ca astfel de gesturi sa nu fie asumate”, a declarat Dragnea, dupa sedinta CExN a PSD, in care s-a decis inlocuirea lui Serban Nicoale din Comisia Juridica.

„O mai spun odata, membrii din Comisie nu au avut mandat de la partid sa sustina gratierea faptelor de coruptie, au fost si pozitii publice ale mele, care din pacate nu au fost respectate. Vreau sa incepem sa vorbim serios despre situatia din justitie, nu discutii virusate despre aceasta lege a gratierii care nu se mai termina. Problemele din justitie sunt mult mai serioase.

Cu proteste sau fara proteste, eu si colegii mei nu mai suntem de acord ca la doua – trei zile sa mai apara alt subiect de discutie care nu e sustinut de partid. Avem legea salarizarii unitare in curs de finalizare, e foarte greu sa mai vorbim de ea daca noi vorbim de gestul senzational al dl Bacalbasa”, a declarat Dragnea.

„Cand ajunge la Camera, eu si colegii mei nu ii vom da drumul decat daca vom fi convinsi ca face parte dintr-un pachet mai larg de masuri. (…) Doar aceasta lege nu rezolva situatia din penitenciare, nici celalalte probleme care sunt mult mai profunde”, a completat seful PSD.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android

Urmareste-ne si pe:
Ioana Hurdea

Share
Published by
Ioana Hurdea

Recent Posts

Agentia ONU pentru alimentatie avertizeaza: „Foametea este veritabila in nordul fasiei Gaza”

In nordul Fasiei Gaza este o „veritabila foamete", care progreseaza catre sudul teritoriului palestinian, a…

2 ore ago

Armata germana s-a deconectat de la un serviciu on-line care i-a provocat o serie de brese de securitate. Si conexiunile cancelarului german Olaf Scholz ar putea fi compromise

Bundeswehr, fortele armate germane, au deconectat de la internet o conexiune la serviciul de videoconferinte…

3 ore ago

Sadiq Khan obtine al treilea mandat de primar al Londrei, dupa un „vot istoric.” 2,4 milioane de londonezi s-au prezentat la urne

Laburistul Sadiq Khan a obtinut un al treilea mandat, succesiv, de primar al Londrei, dupa…

5 ore ago

Studentii de la Trinity College din Dublin si de la Universitatea Lausanne au ocupat campusurile pentru a protesta fata de razboiul din Gaza

Studentii de la Trinity College din Dublin si de la Universitatea Lausanne din Elvetia au…

6 ore ago

Aproape 10.000 de locuitori de pe insula indoneziana Ruang vor fi relocati definitiv dupa eruptiile vulcanice

Aproape 10.000 de locuitori ai insulei indoneziene Ruang vor fi relocati definitiv dupa ce o…

6 ore ago

Oficial israelian: Nu am fost de acord sa punem capat razboiului si nici nu ii vom lasa pe mediatori sa garanteze incheierea razboiului

In a doua declaratie din ultimele ore, un oficial israelian a negat din nou informatiile…

6 ore ago