Categories: news

Efectul deciziei CCR. CORUPTII se inghesuie sa anuleze inregistrarile, Oprescu e printre primii

Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, va contesta interceptarile din dosarul sau, anunta avocatul acestuia, uzand astfel de dispozitiile Curtii Constitutionale in ceea ce priveste realizarea interceptarilor.

Viorel Mocanu, avocatul lui Sorin Oprescu, fost primar al Capitalei, a anuntat ca va contesta interceptarile realizate in dosarul in care fostul edil este acuzat de luare de mita, spalare de bani, abuz in serviciu si constituire a unui grup infractional organizat, scrie Mediafax.

Aparatorul sustine ca va inainte acest demers intrucat Directia Nationala Anticoruptie a avut sprijinul Serviciului Roman de Informatii in realizarea interceptarilor din aceasta cauza, precizand ca ,,va conta pentru ca reprezinta undeva la 30% din materialul probator pe care se sutin acuzatiile, nu doar cu privire la domnul Oprescu ci si la ceilalti inculpati din dosar, in sarcina carora sunt mai multe interceptari. In sarcina lui Sorin Oprescu vorbim despre patru interceptari ambientale, care nu au mare relevanta in sustinerea acuzatiilor. Daca vor fi anulate, cu atat mai bine. Curtea de Apel va dispune daca inlatura aceste mijloace de proba sau nu. Noi am invocat si alte mijloace de proba care, in opinia apararii, au fost obtinute ilegal”.

Precizarile au fost facute joi, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, acolo unde fostul edil, Sorin Oprescu, a mers, insotit de avocatul sau, pentru a depune o plangere impotriva Cameliei Bogdan, judecator la Curtea de Apel Bucuresti.

„Am depus o plangere impotriva judecatoarei Bogdan Camelia, pentru ca in sedinta de judecata in care era vorba despre validarea sau nu a arestarii, a facut apel la o serie intreaga de fapte care nu aveau nicio legatura cu presupusa fapta. Mai mult decat atat, consider ca si-a indeplinit obligatiunile luand un rol de „procuror sef” si recomandand procurorului, ca si cand as fi fost absolut vinovat si ca si cand ar fi fost vorba despre o sentinta, si nu de o discutie asupra arestarii preventive”, a declarat Sorin Oprescu la sediul CSM.

In dosarul lui Sorin Oprescu sunt judecate alte opt persoane, fiind suspectate ca, alaturi de fostul edil, au facut parte dintr-un grup infractional care a urmarit luarea de mita, din sume provenite din bugetul Primariei Capitalei.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

SUA au cumparat un lot de 81 de avioane rusesti de lupta vechi, au platit 20.000 de dolari pentru fiecare. Ce vor face americanii cu aceste aparate

Statele Unite au achizitionat 81 de avioane de lupta invechite din epoca sovietica din Kazahstan,…

46 de minute ago

SUA si China vor purta primele discutii privind inteligenta artificiala in „urmatoarele saptamani”, in contextul in care TikTok se afla in impas

Statele Unite si China vor purta primele discutii la nivel inalt privind inteligenta artificiala in…

35 de secunde ago

In Statele Unite au fost identificate primele trei cazuri de infectare cu HIV prin intermediul acelor folosite in tratamente cosmetice

Trei femei care au fost diagnosticate cu HIV dupa ce au fost supuse unor proceduri…

41 de minute ago

Clotilde Armand: „Ciolacu are BAC-ul luat – probabil cu spaga – la 38 ani. Nici Viorica Dancila nu-l intrece in dezacorduri si perle”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, are o replica foarte taioasa dupa atacurile la care a…

O oră ago