„Este o minciuna”. Orban anunta ca Radu Tudor nu are ce cauta in fruntea TVR: „Sunt cunoscute relatiile dintre Antena 3 si PNL, care a fost sistematic atacat de Antena 3”

politica

Presedintele PNL, Ludovic Orban, a negat hotarat ca Radu Tudor de la Antena 3 este propunerea PNL pentru functia de presedinte director general al TVR. Informatia a fost publicata de G4Media, fiind citate surse politice.

”Este o minciuna. Nu are nici un fel de baza. Asta este punctul meu de vedere. Sunt ofensat ca poate sa apara un astfel de articol. Sunt cunoscute relatiile dintre Antena 3 si PNL, care a fost sistematic atacat de Antena 3”, a declarat Orban pentru G4Media.ro.

G4Media a anuntat sambata seara ca „ca jurnalistul Radu Tudor nu este propunerea liberalilor pentru functia de presedinte director general al Televiziunii Romane”.

Radu Tudor a avut de-a lungul timpului numeroase iesiri violente la adresa DNA, impotriva lui Klaus Iohannis si a reprezentantilor USR PLUS.

Februarie 2016: Radu Tudor scrie despre „prostia ambasadei americane” dupa scandalul dintre Antena 3 si ANAF: „Eu credeam ca diplomatii americani la Bucuresti sunt civilizati. Vorbesc si ei despre aceeasi intoxicare pe care o mesteca toata propaganda basista. Ambasada americana poate a citit numai propaganda basista.Nu exista o hotarare judecatoreasca in privinta Antena 3, dar poate o sa apara pe site-ul ambasadei SUA”. (sursa)

Decembrie 2016: Radu Tudor, indignat ca Dacian Ciolos a vorbit despre „mocirla” de la Antena 3: „As vrea sa spun, ca sa fac o trecere, ca din mocirla aruncata de altii noi am ridicat o casa pentru familia din Vaslui. Pentru familia din Vaslui. (Anterior, in studioul Antenei 3, jurnalista Alessandra Stoicescu a povestit despre cazul copilului de 6 ani din Vaslui, a carui casa a luat foc, in acest caz s-a implicat Fundatia Dan Voiculescu, iar un afacerist a donat o casa familiei- nr). Este foarte greu sa incerci sa te stapanesti atunci cand cineva te jigneste. Este mult mai greu sa te stapanesti atunci cand iti jigneste apropiatii. Am luat afirmatiile lui Dacian Ciolos ca pe o jignire grava adusa telespectatorilor Antena 3”. (sursa)

Martie 2017: Radu Tudor il ameninta pe Codrin Stefanescu ca „il calca in picioare” pentru ca PSD nu are curajul sa o demita pe Kovesi de la DNA: „Vreti sa va calc in picioare? Vreti sa ma apuc de Guvernul asta sa-l calc in picioare? Vreti sa va spun ce nu merge in majoritatea asta? Schimbati tratamentul de virilitate in majoritatea asta, ca nu functioneaza.” (sursa)

Decembrie 2017: Rise Project dezvaluie ca Radu Tudor a incasat bani de la una dintre firmele lui Liviu Dragnea: „65.000 lei a dus acasa antenistul in perioada ianuarie 2011 – mai 2012. Platile s-au facut in cinci transe, de la ferma lui Putineanu (Agrotrust) la firma de consultanta a lui Radu Tudor (Top Media Acces)”. (sursa)

Iulie 2018: Deutsche Welle solicita adoptarea unor masuri severe fata de realizatorul Antena 3, Radu Tudor, care a acceptat fara sa clipeasca comparatiile scandaloase ale ministrului Petre Daea dintre pesta porcina si holocaustul evreilor. (sursa)

Ianuarie 2019: Radu Tudor solicita masuri dure impotriva celor care protesteaza „fara autorizatie” impotriva Regimului Dragnea-PSD: „Protestele din Franta au degenerat foarte tare, au fost infiltrate de persoane dubioase, foarte violente. Facand o paralela cu ce s-a intamplat la noi pe 10 august, Franta spune ca ‘vom avea o atitudine foarte dura fata de cei care protesteaza neautorizat si ca vom adopta o legislatie foarte dura impotriva celor care vor sa patrunda in institutiile publice’. Propun ca Romania sa adopte 100% modelul francez. Romania s-a inspirat in ultimii 150 de ani in tot ce inseamna legislatie si democratie. Haideti in continuare sa pastram acest model foarte onorabil, intre Romania si Franta. Daca ei iau niste masuri, sa fie acceptate si la noi”. (sursa)

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: