politica

Gata cu pensionarea magistratilor la 40 de ani. PNL si USRPLUS au anulat in Parlament legea „lui Nicolicea, Iordache si Serban Nicolae”

Senatorul USR PLUS Simona Spataru a declarat, luni, ca plenul Senatului a adoptat un proiect de lege prin care a fost abrogata pensionarea anticipata a magistratilor, precizand ca sistemul de justitie „are nevoie de a nu fi presat”.

„Am avut (pe ordinea de zi a plenului – n.r.) doua proiecte importante din programul nostru de guvernare pe justitie, respectiv, am avut o lege prin care am abrogat acea pensionare anticipata, pe care in 2018 a introdus-o PSD prin mana lui Iordache, Dragnea, Nicolicea, Serban Nicolae. Au vrut, dupa cum bine stim, sa-si apere spatele pentru dosarele penale pe care le aveau. Astazi am abrogat acea prevedere pentru ca, in primul si in primul rand, sistemul de justitie are nevoie de a nu fi presat”, a afirmat Spataru.

Ea a adaugat ca magistratii cu varsta sub 60 de ani, „erau pusi in situatia in care sa iasa acum la pensie prin aceasta favoare introdusa de PSD in lege, dar nu pentru ca le pasa de modul de lucru al magistratilor, ci pentru a-i favoriza in situatiile prevazute de ei”.

„Si iata ca pastram in corpul si in campul muncii pe acei magistrati cu o vechime mai mare de 25 de ani, oameni in puterea de lucru. La 40 si ceva de ani, ar fi beneficiat de o masura total nejustificata”, a incheiat Spataru, citata de Agerpres.

In context, liderul grupului parlamentar USR PLUS, Radu Mihail, a afirmat ca reforma in justitie a intrat in faza de normalitate.

„Am avut 28 de initiative pe ordinea de zi de votat si vrem sa subliniem ca am intrat in faza de normalitate unde tot ceea ce inseamna reforma in justitie si am promis, am inceput sa facem. Tot ceea ce Nicolicea si ceilalti au introdus pentru a-l scoate basma curata pe Dragnea, incet-incet, cu obstinatie si perseverenta le scoatem din legislatie”, a conchis Mihail.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Polonia face o predictie sumbra pentru Rusia daca o va ataca inca o data: „Rusia a atacat Polonia de multe ori in cei 500 de ani de istorie a noastra”

Polonia a emis o predictie sumbra pentru Rusia in cazul in care presedintele Vladimir Putin…

31 de minute ago

Turcia anunta ca il sprijina pe Rutte pentru sefia NATO. Conditia pusa de Erdogan

Turcia a decis sa sprijine candidatura prim-ministrului olandez in exercitiu, Mark Rutte, la functia de…

O oră ago

Strategia lui Nicusor Dan: „Principalul contracandidat este Piedone”. Ignorati, PSD-istii il ataca cu Rusia

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a declarat luni ca in acest moment, principalul contracandidat al sau…

O oră ago

Spania: Premierul socialist Pedro Sanchez, care amenintase cu demisia, anunta ca ramane in fruntea guvernului. Sotia sa este suspectata de coruptie

Pedro Sanchez, care a anuntat miercurea trecuta ca este gata sa demisioneze dupa anuntul privind…

3 ore ago

Japonia s-a apucat sa faca curatanie si in spatiu, pe orbita Pamantului. Incepe eliminarea primului mare gunoi spatial, o racheta H-2A in deriva -Video

Misiunea ADRAS-J (Active Debris Removal by Astroscale-Japan) a companiei Astroscale a reusit sa se apropie…

2 ore ago