news

I-a venit randul si lui Alexandru Cumpanasu. DNA i-a deschis dosar penal, este deja pus sub acuzare

Alexandru Cumpanasu, fost candidat la prezidentiale, a fost pus sub acuzare de DNA Constanta pentru furnizare de date false intr-un proiect cu fonduri europene derulat de SNSPA, anunta G4Media citand surse apropiate anchetei.

Procurorii suspecteaza ca Alexandru Cumpanasu ar fi mintit ca are studii superioare atunci cand a aplicat pentru postul de expert in cadrul proiectului ”Consolidarea cadrului pentru cresterea calitatii serviciilor publice si sprijinirea dezvoltarii la nivel local” (SIPOCA 9), implementat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, prin Directia pentru Descentralizarea Administratiei Publice, in parteneriat cu SNSPA.

Potrivit articolului 18 indice 1 din legea 78/2000 privind prevenirea si sanctionarea faptelor de coruptie, „folosirea sau prezentarea cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori in numele ei, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi”.

Potrivit declaratiei de avere semnate cu ocazia candidaturii la prezidentiale, Alexandru Cumpanasu a primit un salariu peste 5.500 lei pe luna de la SNSPA in 2018 si alti 4.900 lei pe luna de la Unitatea Executiva pentru Finantarea Invatamantului Superior, a Cercetarii, Dezvoltarii si Inovarii (UEFISCIDI), desi nu are studii superioare.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Mii de protestatari la un nou miting impotriva lui Viktor Orban. Peter Magyar, prima amenintare serioasa la adresa premierului Ungariei

Mii de maghiari au protestat impotriva premierului nationalist Viktor Orban, duminica, in cadrul unui miting…

8 ore ago

Televiziunea Al Jazeera, inchisa in Israel. Conducerea postului va apela la ajutorul organizatiilor si instantelor internationale

Furnizorii israelieni de televiziune prin satelit si cablu au suspendat televiziunea din Qatar, Al Jazeera.…

14 ore ago

Noile „linii rosii” ale NATO. Occidentul va trimite trupe in Ucraina daca Rusia ataca si Republica Moldova

NATO a stabilit cel putin doua "linii rosii" care ar putea duce la o interventie…

14 ore ago

Karl Nehammer vrea teste ADN pentru imigrantii care incearca sa-si reunifice familiile in Austria. Opozitia considera masura drept electorala si populista

Cancelarul austriac Karl Nehammer vrea efectuarea de teste ADN in cazul rudelor persoanelor care beneficiaza…

12 ore ago