news

Iohannis ramane ultima solutie. Apel al judecatorilor dupa adoptarea legilor justitiei, este solicitata interventia presedintelui

Forumul Judecatorilor din Romania ii solicita presedintelui Klaus Iohannis sa retrimita Parlamentului cele trei legi ale justitiei, dar si sa solicite opinia Comisiei de la Venetia.

Forumul Judecatorilor din Romania spune, in scrisoarea adresata presedintelui, ca se impune ca cele trei legi ale justitiei sa fie reanalizate de Parlament sub aspectul oportunitatii acestora, intrucat, pe de o parte, interesul public general nu justifica multe dintre reglementari, iar, pe de alta parte, este pusa in discutie respectarea angajamentelor asumate de Romania, in calitate de stat membru al Uniunii Europene.

„Curtea Constitutionala nu are competenta de a analiza caracterul just sau injust/potrivit sau nepotrivit al interventiei legislative, intrucat acest aspect tine de oportunitatea masurii, aceasta intrand in marja de apreciere exclusiva a Parlamentului. Insa, Parlamentul, in calitatea sa de organ reprezentativ suprem al poporului roman si de unica autoritate legiuitoare a tarii, atunci cand adopta masurile pe care le considera necesare, trebuie sa porneasca de la o evaluare preliminara reala, obiectiva si completa, iar alegerea masurilor sa corespunda unui interes general al societatii. De asemenea, pentru o parte dintre reglementari, subzista numeroase aspecte de neconstitutionalitate, invederate de Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania prin Memoriul pe care vi l-a trimis la 27 decembrie 2017, motiv pentru care sunteti in masura sa sesizati Curtea Constitutionala”, mai spun reprezentantii asociatiei in scrisoarea transmisa lui Iohannis, potrivit news.ro.

Ei ii mai transmit lui Iohannis, ca desi a respins aceasta varianta, are in continuare posibilitatea de a apela la sprijinul tehnic al Comisiei de la Venetia. Plenul Senatului, in calitate de for decizional, a adoptat luni cele trei legi ale Justitiei – Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciara si Legea 317/2004 privind organizarea si functionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). PNL a anuntat ca le va ataca din nou la Curtea Constitutionala.

Cele trei legi vor merge la presedintele Klaus Iohannis pentru promulgare.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Firea, iar la Antena 3: „Si eu am fost olimpica la romana, dar nu m-am laudat cu asta”

Candidatul PSD la Primaria Capitalei, Gabriela Firea, a sustinut duminica seara, la Antena 3, ca…

9 ore ago

O unitate de veterani ucraineni, de peste 60 de ani, in lupta cu rusii. „Lupii Stepei” nu primesc nici munitie si nici salarii din partea armatei

Unitatea de artilerie mobila a lui Oleksandr Taran nu face parte din trupele armatei  ucrainene,…

9 ore ago

Paul de Romania, prins in Malta. El are de ispasit o pedeapsa de 3 ani si patru luni de inchisoare

In urma cooperarii politienesti dintre Politia Romana si Politia din Malta, potrivit unor surse judiciare,…

11 ore ago

Piedone il ia peste picior pe „prietenul” Ciolacu: „Salivezi ca pisica la sunca, vad c-ai mai albit in ultima luna! Stresat? Esti bine?”

Candidatul PUSL la Primaria Capitalei Cristian Popescu Piedone i-a transmis duminica lui Marcel Ciolacu ca…

9 ore ago

„Cancel culture“ – editia 1947-1948. Cum a fost distrusa Academia Romana si au fost „anulati“ Tudor Arghezi, Traian Vuia, Lucian Blaga si Radulescu-Motru

In numarul din 5 ianuarie 1947, ziarul „Scanteia“ incepea o brusca si furibunda campanie impotriva…

18 ore ago