Categories: news

Medicii sunt daramati: „Am simtit ca vad iadul pe pamant. Acum suntem alti oameni”

O marturie impresionanta vine de la unul dintre medicii care a fost de garda noaptea trecuta. Chirurgul Ina Petrescu, specialist in chirurgie plastica, povesteste ca pacienta care a pierdut lupta cu viata s-a stins sub ochii sai.

Atunci si-a dat seama cat de mare este amploarea tragediei. Si de atunci, si ea, si colegii sai, sunt alti oameni. Tragedia i-a marcat profund pe cei obisnuiti sa vada zi de zi bolnavi si drame.

„Sunt medic din anul 1998 si pot sa spun ca aceasta este pe primul loc in topul celor mai grele garzi, indiscutabil. In primele secunde, in primul minut, am simtit ca vad iadul pe pamant, dupa care imediat mi-am dat seama ca va veni un val de raniti si ne-am mobilizat cu totii. Simteam ca suntem oarecum in razboi”, a povestit dr. Ina Petrescu, Sectia de Chirurgie Plastica a Spitalului Universitar Bucuresti, la Digi24.

„Au venit in valuri, prima pacienta a fost o arsura minora, dupa care a aparut din nefericire pacienta care a decedat si mi-am dat seama de amploarea tragediei. Si de atunci incolo a fost o avalansa. In timpul noptii am operat patru dintre pacientii gravi, iar ziua inca un pacient, i-am reluat pe toti pacientii din nou si i-am reevaluat. Mirosul de fum, mi-am dat seama ca si noi tuseam si aveam secretii si in continuare simtim mirosul de fum. Cel putin pentru mine, noi cu totii eram alti oameni fata de ceea ce suntem astazi”, spune medicul.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Mii de protestatari la un nou miting impotriva lui Viktor Orban. Peter Magyar, prima amenintare serioasa la adresa premierului Ungariei

Mii de maghiari au protestat impotriva premierului nationalist Viktor Orban, duminica, in cadrul unui miting…

3 ore ago

Televiziunea Al Jazeera, inchisa in Israel. Conducerea postului va apela la ajutorul organizatiilor si instantelor internationale

Furnizorii israelieni de televiziune prin satelit si cablu au suspendat televiziunea din Qatar, Al Jazeera.…

9 ore ago

Noile „linii rosii” ale NATO. Occidentul va trimite trupe in Ucraina daca Rusia ataca si Republica Moldova

NATO a stabilit cel putin doua "linii rosii" care ar putea duce la o interventie…

9 ore ago

Karl Nehammer vrea teste ADN pentru imigrantii care incearca sa-si reunifice familiile in Austria. Opozitia considera masura drept electorala si populista

Cancelarul austriac Karl Nehammer vrea efectuarea de teste ADN in cazul rudelor persoanelor care beneficiaza…

7 ore ago