politica

„Nu vreau sa miros a hazna”. Valeriu Nicolae refuza sa-i acorde un interviu lui Ion Cristoiu

Valeriu Nicolae, fost candidat independent la Camera Deputatilor, anunta ca a refuzat sa fie intervievat de Ion Cristoiu. „Fiecare avem standardele/țăcănelile noastre și se prea poate ca eu să fiu un prost. Prefer totuși să fiu așa decât să ma gandesc ca o sa miros a hazna”, a explicat Nicolae.

„Începe să fie chiar hilar. Cristoiu, da bre, Ion Cristoiu, cel mai ‘coroiu’ dintre colaboratorii securității și unul dintre cei mai loviți de deontologia jurnalismului pe la cele mai nenorocite posturi de televiziune, și-a dorit să facă un interviu cu mine. O oră mi-ar fi oferit domnul Cristoiu (o oră care în timpul campaniei s-ar fi tradus la minim vreo 30.000 de EUR) o oră în care aș fi ajuns și eu om, m-ar fi cunoscut lumea și m-aș fi umplut de glorie si belsug. Am zis, foarte fericit, nu.

Producătoarea domniei sale, prima oară, nici măcar nu a priceput că am zis nu. A trebuit să repet.

Sigur că domnul Cristoiu a făcut și lucruri bune în lunga lui carieră în care a pretins că e jurnalist. Însă, din punctul meu de vedere, este nefrecventabil, așa cum nefrecventabile sunt și Antena 3, Realitatea TV și România TV. Nu am o problemă să mă duc la televiziuni sau să vorbesc cu jurnaliști. Am, însă, o mare, mare problemă, cu ambiguitatea asta puturoasă în care se scaldă oamenii buni în căutare de glorie la Gâdea, Ciutacu sau Cristoiu.

Fiecare avem standardele/țăcănelile noastre și se prea poate ca eu să fiu un prost. Prefer totuși să fiu așa decât să ma gandesc ca o sa miros a hazna”, a scris Valeriu Nicolae pe Facebook.

Începe să fie chiar hilar. Cristoiu, da bre, Ion Cristoiu, cel mai “coroiu” dintre colaboratorii securității și…

Posted by Valeriu Nicolae on Tuesday, 15 December 2020

Valeriu Nicolae a ratat intrarea in Parlament la o diferenta de numai 17 voturi. BEC a respins mai multe contestatii prin care a cerut renumararea voturilor in anumite sectii.

„Eu am batut 22 de partide care au strans voturi din toata tara, iar in Bucuresti am batut 28. Unele dintre aceste partide au avut sute de mii de semnaturi stranse. Cum s-a intamplat lucrul asta? Sunt candidati independenti care au strans peste 20.000 de semnaturi, cum e Gabriel Oprea, dar care a fost votat de 800 de oameni. Stiu cum e cu stransul de semnaturi. E greu sa le strangi si ma indoiesc ca majoritatea celor care au prezentat semnaturile chiar sunt semnaturi stranse de adevaratelea. Cred ca sunt semnaturi stranse prin niste agentii. E un business sa strangi semnaturi, deci nu cred ca ei, candidatii, le-au strans.

Candidatura mea a fost candidatura unei comunitati, iar lucrul asta e o senzatie foarte placuta, sa vezi oameni care stau langa tine, care cred in aceleasi valori, cu care te poti certa fara sa te gandesti ca trebuie tu sau el sau ea sa aiba dreptate, ci te certi ca sa gasesti ideea cea mai buna”, a declarat, luni, Valeriu Nicolae pentru Europa Libera.

Urmareste-ne si pe:
Ioana Hurdea

Share
Published by
Ioana Hurdea

Recent Posts

Belgradul sfideaza din nou Occidentul. Un apropiat al Moscovei a fost numit in functia de vicepremier, el a fost decorat de insusi Putin

Noul guvern al Serbiei va include un fost sef al serviciilor de informatii care a…

2 ore ago

Protest in Cisiordania: Palestinienii au aruncat cu pietre in masinile diplomatilor UE

Un grup de studenti palestinieni a intrerupt, marti, o intalnire a diplomatilor Uniunii Europene in…

3 ore ago

Cel putin 50 de persoane s-ar fi inecat dupa ce o ambarcatiune cu migranti din Senegal s-a scufundat in largul Insulelor Canare

Cel putin 50 de persoane s-ar fi inecat dupa ce o ambarcatiune cu migranti care…

3 ore ago

Curtea Internationala de Justitie a respins o cerere inaintata de Nicaragua de a ordona Germaniei sa inceteze vanzarea de arme catre Israel

Curtea Internationala de Justitie a respins, cu 15 voturi la unu, cererea inaintata de Nicaragua…

3 ore ago

Atac armat la o moschee din Afganistan. Cel putin cinci persoane au fost ucise, printre care o femeie si un copil

Mai multi indivizi inarmati au atacat o moschee din provincia Herat, vestul Afganistanului, luni seara,…

3 ore ago