externe

Regimul Putin a lichidat organizatia Memorial, care documenta crimele stalinismului si ale KGB. Procuror: „Face apologia terorismului si a extremismului”

Curtea Suprema a Rusiei a decis marti ca cel mai cunoscut grup pentru drepturile omului din tara, Memorial, trebuie sa fie lichidat pentru ca a incalcat legea privind obligativitatea anumitor organizatii sa se inregistreze ca agenti straini, a relatat agentia de stiri RIA, citata de Reuters.

Aceasta decizie incununeaza un an de represiuni impotriva miscarilor de opozitie si a grupurilor de aparare a drepturilor, in care principalul critic al Kremlinului a fost incarcerat, miscarea sa politica a fost interzisa, iar multi dintre aliatii sai au fugit din tara. Moscova sustine ca nu face decat sa aplice legile pentru a contracara extremismul si pentru a proteja tara de influentele straine.

Agentia de stiri Interfax a citat un avocat al organizatiei Memorial – acesta subliniind ca procesul a fost motivat politic – care a declarat ca va face apel, atat in Rusia, cat si la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Infiintat de disidenti proeminenti in ultimii ani ai Uniunii Sovietice, Memorial s-a concentrat initial pe documentarea crimelor din epoca stalinista, iar mai recent s-a pronuntat impotriva represiunii celor care il critica pe Vladimir Putin.

Autoritatile au plasat grupul pe o lista oficiala de „agenti straini” in 2015, o masura care a implicat numeroase restrictii asupra activitatilor sale.

Luna trecuta, procurorii au acuzat Centrul Memorial pentru Drepturile Omului cu sediul la Moscova si Memorial International, structura sa mama, de incalcarea legii privind agentii straini, cerand instantei sa le inchida.

Procurorii au afirmat ca Memorial International a incalcat reglementarile prin faptul ca nu si-a marcat toate mesajele, inclusiv postarile din retelele de socializare, cu eticheta „agent strain”, asa cum prevede legea.

De asemenea, ei au acuzat Memorial ca face apologia terorismului si a extremismului.

Luand cuvantul la audierea finala de marti, un procuror de stat a declarat ca Memorial a organizat campanii mediatice pe scara larga menite sa discrediteze autoritatile ruse, potrivit agentiei de stiri TASS.

Grupul a negat orice incalcari grave si a numit procesele o decizie politica. Acesta a declarat ca membrii sai isi vor continua activitatea chiar daca va fi dizolvat.

Putin a mai spus luna aceasta ca Memorial a aparat organizatii pe care Rusia le considera extremiste si teroriste, iar lista sa de victime ale represiunii politice a inclus colaboratori nazisti.

O mare parte din activitatea Memorial s-a axat pe represiunile efectuate de organismele de securitate ale statului sovietic, inclusiv KGB, unde Putin a fost spion in strainatate.

Urmareste-ne si pe:
Mara Popescu

Recent Posts

Tupeul clanului Doldurea. Patronul statiei GPL a depus plangere penala impotriva a trei comandanti ai pompierilor

Casa de avocatura care ii reprezinta pe patronii statiei GPL de la Crevedia a anuntat,…

4 ore ago

Rares Bogdan anunta ca Bolojan nu va candida la Presedintie: „Contextul actual il favorizeaza pe Nicolae Ciuca ca si candidat”

Prim-vicepresedintele PNL Rares Bogdan a declarat, marti, ca singurul candidat pe care liberalii il sustin…

O oră ago

9 mai, zi tensionata in Moldova. Maia Sandu anunta ca Moscova orchestreaza manifestatii in republica

Presedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a denuntat marti manifestatii care, in opinia sa, sunt controlate…

O oră ago

Venetia a incasat aproape 1 milion de euro in primele zile ale experimentului cu intrare platita pentru a combate aglomeratia

Taxa de intrare pentru turistii de o zi in Venetia a adus orasului venituri de…

O oră ago

Surpriza majora, neutra Elvetie vrea o colaborare stransa cu NATO. Si alte trei state europene neutre poarta discutii cu NATO – Die Presse

Patru tari europene neutre care nu sunt membre ale NATO, respectiv Austria, Elvetia, Irlanda si…

4 ore ago