externe

Se unesc pro-moscovitii de la Belgrad si Budapesta. Vucic: „Relatiile sarbo-ungare sunt la cel mai ridicat nivel din istoria politica moderna”

Presedintele sarb Aleksandar Vucic a declarat vineri ca relatiile sarbo-ungare sunt la cel mai ridicat nivel din istoria politica moderna, iar cooperarea dintre cele doua tari a inregistrat progrese in toate domeniile, inclusiv in domeniile politic, economic si comercial, relateaza Tanjug, citata de Agerpres.

La o conferinta de presa cu presedinta ungara Katalin Novak, Vucic a declarat ca valoarea tranzactiilor comerciale bilaterale in primele sapte luni ale acestui an s-a ridicat la 2,2 miliarde de euro si ca relatiile comerciale cu Ungaria cresc in cel mai mare ritm.

Seful statului sarb a declarat ca Ungaria este al patrulea partener comercial extern al Serbiei, insa probabil va ocupa in curand pozitia a treia, dupa Germania si China.

El a spus ca, in ansamblu, relatiile dintre Serbia si Ungaria au avut un impuls puternic si ca cele doua tari dau dovada de o mare intelegere reciproca din punct de vedere politic.

Aleksandar Vucic a afirmat ca in cadrul intalnirii cu omologul sau ungar au fost abordate toate problemele, inclusiv cel al energiei. El a multumit Ungariei pentru ca i-a permis Serbiei sa utilizeze instalatiile sale de stocare a gazelor in conditii favorabile si sa extraga gaze din ele pentru sezonul de iarna care urmeaza.

Atat Belgrad cat si Budapesta s-au pozitionat deseori impotriva sanctiunilor pe care UE le-a luat impotruva Rusiei dupa invadarea Ucrainei. Ministrul de Externe al Ungariei este singurul oficial la UE care a mers la Moscova sa se intalneasca cu Serggei Lavrov de la declansarea invaziei.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Decizie stupefianta a Tribunalului Vaslui: mai multe inregistrari DNA din dosarul lui Buzatu au fost anulate. Chiar si inregistrarile cu denuntatorul Farmazon

Tribunalul Vaslui a decis, luni, ca mai multe inregistrari cu discutiile dintre baronul PSD Dumitru…

3 ore ago

Experiment esuat in Columbia Britanica: dezincriminarea posesiei de droguri oprita, deoarece produce „frustrare” si „dezordine”

Columbia Britanica a oprit, brusc, dezincriminarea detinerii anumitor droguri ilicite, invocand frustrarea si „dezordinea” crescanda…

3 ore ago

Dilema politica a lui Netanyahu: Armistitiu in Gaza sau atac la Rafah? Aliatii lui de extrema dreapta ameninta ca-si vor retrage sprijinul daca renunta la ofensiva

Aliatii de extrema dreapta ai premierului Benjamin Netanyahu fac presiuni asupra liderului israelian sa respinga…

3 ore ago

Ecuadorul spune ca a dat in judecata Mexicul pentru ca i-a acordat azil fostului vicepresedinte

Ministerul de Externe din Ecuador a declarat, luni, ca a dat in judecata Mexicul la…

3 ore ago

Accident mortal in Peru. Un autocar a cazut intr-o rapa. Cel putin 23 de persoane au murit

Cel putin 23 de persoane au murit dupa ce un autocar a cazut intr-un rau…

4 ore ago