externe

Sotia lui Zelenski spune care e ”greseala fatala” pe care a facut-o ”tiranul Putin” si povesteste cum traieste razboiul

Olena Zelenska, Prima Doamna a Ucrainei, a vorbit, intr-un interviu pentru Vogue, despre razboi, mentionand si care crede ea ca este ”gresala fatala” pe care a facut-o Vladimir Putin.

Ea a rememorat si momentul in care a inceputut razboiul. Spune ca a auzit un zgomot puternic, dar nu a inteles imediat despre ce este vorba. Era intre 04:00 si 05:00 dimineata. L-a vazut pe sotul sau cum deja se imbraca in costum, de altfel ultima oara cand a purtat o astfel de tinuta de atunci.

”A inceput”, a fost tot ce i-a spus. Apoi i-a cerut sa ia documentele si cateva lucruri esentiale si sa plece din casa.

Si de atunci viata lor a fost razboiul.

Zelenka spune insa ca ceea ce nu a luat Putin a incalcul a fost ca invazia ii va uni pe ucraineni.

”A vrut sa ne divizeze, sa provoace disensiuni interne, dar e imposibil sa faci asta cu ucrainenii. Cand unul dintre noi este torturat, violat sau ucis, simtim ca toti suntem torturati, violati sau ucisi. Si asta a fost probabil greseala fatala a tiranului care ne-a atacat. Cu totii suntem intai ucraineni, inainte de orice altceva”, a spus Prima Doamna a Ucrainei, potrivit Sky News.

Ea a spus ca Rusia a incalcat din primele momente regulile razboiului si a atacat civili.

”Pe 24 februarie, atacurile lor au ucis o femeie care mergea la munca, la o benzinarie din Chuguev, Svetlana. Asta a fost in prima zi. Dupa asta, mii de femei au fost nevoite sa nasca in adaposturi pentru ca am vazut ce s-a intamplat cu maternitatea din Mariupol, bombardata de rusi. Sunt zeci de mii de femei si copii printre ruinele din Mariupol”, a spus Zelenka.

Sotia lui Zelenski spune ca acest razboi a trezit in copiii ucraineni sentimentul patriotismului. ”Nu doar in copiii mei, ci in toti copiii Ucrainei. Vor creste ca patrioti si aparatori al pamantului stramosesc”.

Ea a dezvaluit ca ai sai copii vorbesc cu tatal lor doar la telefon.

”A fost necesar sa am grija de copii si de starea lor emotionala. Asa ca am incercat sa fiu increzatoare, zambitoare, energica. Dar nu trebuie sa le explic nimic copiilor. Ei vad tot, asa cum vad toti copiii din Ucraina. Desigur, nu e ceva ce ar trebui sa vada vreodata un copil, dar nu poti sa ascunzi asta de ei.

Noi am discutat totul cu fiica si fiul nostri. Am incercat sa le raspund la intrebari. Vorbim mult, ca sa spuna ce doare, sa nu ramana singuri cu emotiile lor, e o strategie dovedita de psihologi si functioneaza”, a povestit Prima Doamna a Ucrainei.

Intrebata de ce are nevoie Ucraina, Zelenska a reluat cererea sotului sau: ”inchideti cerul! Rusia stie ca Vestul nu va inchide cerul si asta nu face decat sa ii incurajeze sa comita atrocitati”.

Urmareste-ne si pe:
Lavinia Popa

Share
Published by
Lavinia Popa

Recent Posts

Agentia ONU pentru alimentatie avertizeaza: „Foametea este veritabila in nordul fasiei Gaza”

In nordul Fasiei Gaza este o „veritabila foamete", care progreseaza catre sudul teritoriului palestinian, a…

4 ore ago

Armata germana s-a deconectat de la un serviciu on-line care i-a provocat o serie de brese de securitate. Si conexiunile cancelarului german Olaf Scholz ar putea fi compromise

Bundeswehr, fortele armate germane, au deconectat de la internet o conexiune la serviciul de videoconferinte…

5 ore ago

Sadiq Khan obtine al treilea mandat de primar al Londrei, dupa un „vot istoric.” 2,4 milioane de londonezi s-au prezentat la urne

Laburistul Sadiq Khan a obtinut un al treilea mandat, succesiv, de primar al Londrei, dupa…

7 ore ago

Studentii de la Trinity College din Dublin si de la Universitatea Lausanne au ocupat campusurile pentru a protesta fata de razboiul din Gaza

Studentii de la Trinity College din Dublin si de la Universitatea Lausanne din Elvetia au…

8 ore ago

Aproape 10.000 de locuitori de pe insula indoneziana Ruang vor fi relocati definitiv dupa eruptiile vulcanice

Aproape 10.000 de locuitori ai insulei indoneziene Ruang vor fi relocati definitiv dupa ce o…

8 ore ago

Oficial israelian: Nu am fost de acord sa punem capat razboiului si nici nu ii vom lasa pe mediatori sa garanteze incheierea razboiului

In a doua declaratie din ultimele ore, un oficial israelian a negat din nou informatiile…

8 ore ago