SUA interzic prezenta unei firme cu actionari chinezi, care mineaza criptomonede, in zona unei bazei cu rachete balistice intercontinentale

externe

Baza Warren

Presedintele SUA, Joe Biden, a ordonat unei firme care mineaza criptomonede, detinuta de investitori chinezi, sa vanda terenurile pe care le detine in apropierea unei baze de rachete nucleare americane, invocand preocupari legate de spionaj, relateaza BBC.

MineOne Partners, despre care Casa Alba spune ca este detinuta majoritar de cetateni chinezi, a primit un termen de 120 de zile pentru a vinde proprietatea, unde desfasoara o operatiune de minat criptomonede.

Terenul se afla la mai putin de o mila (1,6 km) de o baza aeriana din Wyoming, unde sunt depozitate rachete balistice intercontinentale.

„Apropierea imobilului detinut de straini de o baza de rachete strategice… si prezenta echipamentelor specializate si de provenienta straina, potential capabile sa faciliteze activitatile de supraveghere si spionaj, prezinta un risc pentru securitatea nationala”, a precizat Casa Alba intr-un comunicat.

Baza Francis E. Warren Air Force din Wyoming gazduieste rachete balistice nucleare intercontinentale Minuteman III.

MineOne a cumparat terenul din apropierea bazei militare in 2022 si a instalat ulterior echipamente de minat criptomonede.

Comitetul pentru Investitii Straine in SUA (CFIUS), un organism puternic care analizeaza tranzactiile ce pot reprezenta amenintari la adresa securitatii nationale, nu a fost notificat cu privire la achizitionarea de catre companie, a precizat Casa Alba.

Grupul inter-agentii, condus de Departamentul Trezoreriei SUA, a stabilit ca achizitia are implicatii asupra securitatii nationale.

Decizia presedintelui Biden de a forta MineOne sa vanda terenul „evidentiaza rolul esential de gardian pe care CFIUS il are pentru a se asigura ca investitiile straine nu submineaza securitatea noastra nationala”, a declarat secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, intr-un comunicat.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: