politica

10 ani de parteneriat strategic intre SUA si Romania. Aurescu: „Salut aniversarea, azi, a 10 ani de la incheierea documentor de baza ale Parteneriatului Strategic”

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, saluta celebrarea a 10 ani de la incheierea Parteneriatului Strategic Romania – SUA.

„Ca negociator-sef al Declaratiei Comune privind Parteneriatul Strategic Romania-SUA pentru Secolul XXI si al Acordului privind sistemul antiracheta, salut aniversarea, azi, a 10 ani de la incheierea acestor documente de baza ale Parteneriatului Strategic”, arata seful diplomatiei romane intr-un mesaj transmis, luni, pe Twitter.

Potrivit documentelor semnate la 13 septembrie 2011, urmarind viziunea comuna a unui Parteneriat Strategic mai extins si mai profund, Romania si Statele Unite au identificat urmatoarele domenii de cooperare intarita, printre care Sistemul Statelor Unite de aparare impotriva rachetelor balistice si capabilitatea NATO de aparare antiracheta, recunoscand ca acest sistem contribuie la apararea Romaniei si a Statelor Unite, precum si a aliatilor europeni ai NATO, si intareste stabilitatea regionala, dezarmarea, neproliferarea si controlul armamentelor, combaterea terorismului si gestionarea altor riscuri si amenintari emergente, prin consolidarea schimburilor de informatii.

Acestora li se alatura cooperarea in cadrul NATO, inclusiv prin imbunatatirea interoperabilitatii si a cooperarii in domeniul echipamentelor de aparare si al materialelor conexe, cooperarea regionala si stabilitatea, inclusiv in Europa de Est si in Balcanii de Vest, inclusiv prin imbunatatirea cooperarii NATO-UE, intarirea institutiilor euro-atlantice si cautarea de solutii pentru conflictele inghetate, comertul si investitiile, inclusiv prin facilitarea contactelor intre comunitatile de afaceri, in paralel cu reafirmarea angajamentului pentru principiile pietei, statul de drept, un mediu de afaceri sanatos, transparenta si integritate publica, securitatea energetica, inclusiv asigurarea diversitatii surselor si rutelor de transport, cum este Coridorul Sudic, dezvoltarea retelelor inteligente, studierea surselor neconventionale de energie, inclusiv gazul de sist, precum si urmarirea surselor alternative de energie curata si liberalizarea pietelor in vederea atragerii de noi investitii in sectorul energiei.

In Declaratia comuna mai sunt mentionate democratia si statul de drept, drepturile omului si buna guvernare, inclusiv prin sustinerea ferma a acestor valori in regiune, in statele Parteneriatului Estic: Republica Armenia, Republica Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova si Ucraina, si promovarea reformelor si consolidarea democratiei in aceste tari, educatia, cercetarea si contactele interumane, facilitate prin schimburi ale persoanelor din mediul profesional, ale investitorilor, vizitelor de afaceri si cercetatori din domeniul academic si stiintific, stiinta si tehnologia, inclusiv sustinerea continua pentru diversificarea contactelor intre comunitatile academice si stiintifice.

„Parteneriatul nostru Strategic durabil si dinamic este de natura sa consolideze securitatea si prosperitatea Romaniei si Statelor Unite si anticipam cu nerabdare cooperarea noastra viitoare”, arata documentul semnat pe 13 septembrie 2011 la Washington D.C.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Turcia anunta ca il sprijina pe Rutte pentru sefia NATO. Conditia pusa de Erdogan

Turcia a decis sa sprijine candidatura prim-ministrului olandez in exercitiu, Mark Rutte, la functia de…

5 minute ago

Strategia lui Nicusor Dan: „Principalul contracandidat este Piedone”. Ignorati, PSD-istii il ataca cu Rusia

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a declarat luni ca in acest moment, principalul contracandidat al sau…

22 de minute ago

Spania: Premierul socialist Pedro Sanchez, care amenintase cu demisia, anunta ca ramane in fruntea guvernului. Sotia sa este suspectata de coruptie

Pedro Sanchez, care a anuntat miercurea trecuta ca este gata sa demisioneze dupa anuntul privind…

O oră ago

Japonia s-a apucat sa faca curatanie si in spatiu, pe orbita Pamantului. Incepe eliminarea primului mare gunoi spatial, o racheta H-2A in deriva

Misiunea ADRAS-J (Active Debris Removal by Astroscale-Japan) a companiei Astroscale a reusit sa se apropie…

29 de minute ago

SUA au cumparat un lot de 81 de avioane rusesti de lupta vechi, au platit 20.000 de dolari pentru fiecare. Ce vor face americanii cu aceste aparate

Statele Unite au achizitionat 81 de avioane de lupta invechite din epoca sovietica din Kazahstan,…

5 ore ago