politica

Ana Gomes explica de ce l-a huiduit pe Liviu Dragnea: „Nu putem accepta, nu putem inchide ochii”

Europarlamentarul socialist Ana Gomes a explicat, intr-un interviu pentru Libertatea, de ce l-a huiduit pe Liviu Dragnea in plenul congresului Partidului Socialistilor Europeni. „Se intoarce impotriva noastra, a socialistilor, sa continuam sa acceptam pe cineva ca Liviu Dragnea in randul nostru”, a declarat Gomes.

Ana Gomes a declarat pentru Libertatea ca a fost contrariata sa il vada pe Liviu Dragnea vorbind de la tribuna Congresului, cu Frans Timmermans in primul rand, desi candidatul PES la sefia Comisiei Europene este un sustinator fervent al statului de drept.

„Se intoarce impotriva noastra, a socialistilor, sa continuam sa acceptam pe cineva ca Liviu Dragnea in randul nostru, cand stim foarte bine: cauti pe Google Romania si OLAF si sunt pagini intregi care explica modul in care Liviu Dragnea este acuzat ca a creat un grup infractional pentru a frauda fonduri europene”, a spus Gomes.

Problema, spune ea, nu este doar a Romaniei, ci a intregii Uniuni Europene, a carei credibilitate este afectata. „Socialistii nu pot inchide ochii”, a adaugat ea.

Gomes a dezvaluit ca mai multi socialisti au felicitat-o pentru ca l-a huiduit pe Dragnea, insa este dezmagita ca nu au au fost alaturi de ea cand i-a strugat lui Dragnea sa iasa din sala.

„Exista o logica ce tinde sa transforme activistii si liderii in aparatcici (carieristi politici – n.r.). Este incredibil. Cativa oameni au venit sa ma sustina dupa aceea, dar la momentul discursului nu s-au folosit de ocazie pentru a striga ce trebuia strigat. Eu o voi face. Nu imi pasa. Stiu ca ii enervez pe multi, dar vreau sa enervez”, a precizat Gomes.

Eurodeputata a ironizat si lansarea manifestului PES privind temele economice si sociale, care n-ar avea valoare fara o reala intarire a luptei anticoruptie peste tot in Europa. „La ce sunt bune hartiile si manifestele marete, daca inchidem ochii la coruptii care fac fix invers de ceea ce noi sustinem public”, spune ea. „E pacat de tinerii romani”

Problema este una a intregii societati romanesti, este de parere Ana Gomes. „Multi tineri romani vorbesc si voteaza cu picioarele – pleaca din tara. E pacat. Romania are nevoie de tinerii ei si multi pleaca pentru ca nu gasesc conditii bune din cauza coruptiei”, spune ea.

Dragnea, huiduit la Madrid de Ana Gomes

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost huiduit la Madrid, vineri, chiar in plenul Congresului Partidului Socialistilor Europeni, dupa ce a sustinut un discurs plin de dezinformari.

La finalul discursului sau, in timp ce cobora de pe scena, eurodeputatul S&D Ana Gomes, din Portugalia, l-a huiduit pe Liviu Dragnea. „Afara cu coruptii! Nu vrem coruptie si corupti in PES si in S&D”, a spus Ana Gomes. Mesajul a fost transmis in spaniola. Eurodeputatul a confirmat, pentru Libertatea, ca ea este cea care a strigat si ca acesta a fost mesajul ei.

Gomes s-a aratat apoi revoltata ca lui Dragnea i s-a permis sa ia cuvantul de la tribuna congresului.

„Cum pot socialistii si Timmermans sa accepte un discurs al lui Liviu Dragnea la Congresul de la Madrid care pregateste alegerile europene? Putem sa inchidem ochii la acuzatiile grave de coruptie si crima organizata pe care i le-a adus OLAF?”, a scris Ana Gomes pe contul sau de Twitter, la scurt timp dupa discursul liderului PSD pe scena Congresului PES.

Presedintele PSD Liviu Dragnea s-a plans, in discrusl sau, ca „Dreapta europeana a distrus Europa, folosind austeritatea, manipularea sau, cum e in Romania, institutiile de forta ale statului”.

„Ne aflam aici pentru a discuta despre manifestul pe care stanga europeana il propune pentru aceste alegeri europene. Acest manifest, document, va schimba Europa in bine. Suntem dupa 15 ani de dominatie a Dreptei care a distrus multe valori, sperante, destine. Au distrus increderea in proiectul european si stim ca Dreapta face orice sa ne blocheze. Cred, dar trebuie sa le spunem oamenilor modul in are Dreapta europeana a distrus Europa, folosind austeritatea, manipularea sau, cum e in Romania, institutiile de forta ale statului”, a declarat Liviu Dragnea.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Agentia ONU pentru alimentatie avertizeaza: „Foametea este veritabila in nordul fasiei Gaza”

In nordul Fasiei Gaza este o „veritabila foamete", care progreseaza catre sudul teritoriului palestinian, a…

3 ore ago

Armata germana s-a deconectat de la un serviciu on-line care i-a provocat o serie de brese de securitate. Si conexiunile cancelarului german Olaf Scholz ar putea fi compromise

Bundeswehr, fortele armate germane, au deconectat de la internet o conexiune la serviciul de videoconferinte…

3 ore ago

Sadiq Khan obtine al treilea mandat de primar al Londrei, dupa un „vot istoric.” 2,4 milioane de londonezi s-au prezentat la urne

Laburistul Sadiq Khan a obtinut un al treilea mandat, succesiv, de primar al Londrei, dupa…

6 ore ago

Studentii de la Trinity College din Dublin si de la Universitatea Lausanne au ocupat campusurile pentru a protesta fata de razboiul din Gaza

Studentii de la Trinity College din Dublin si de la Universitatea Lausanne din Elvetia au…

7 ore ago

Aproape 10.000 de locuitori de pe insula indoneziana Ruang vor fi relocati definitiv dupa eruptiile vulcanice

Aproape 10.000 de locuitori ai insulei indoneziene Ruang vor fi relocati definitiv dupa ce o…

7 ore ago

Oficial israelian: Nu am fost de acord sa punem capat razboiului si nici nu ii vom lasa pe mediatori sa garanteze incheierea razboiului

In a doua declaratie din ultimele ore, un oficial israelian a negat din nou informatiile…

7 ore ago