news

Brexit si romanii din Marea Britanie. Mesaj ferm al presedintelui Iohannis: „Suntem aici, suntem pregatiti, vom avea solutii”

Presedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri ca Guvernul Marii Britanii trebuie sa isi clarifice pozitia, dupa ce Parlamentul de la Londra a respins marti cu o larga majoritate acordul privind Brexit-ul negociat de premierul conservator Theresa May.

„Cred ca trebuie analizate doua aspecte care sunt importante si pentru UE, dar si pentru noi, in tara. In primul rand, Guvernul Marii Britanii trebuie sa isi clarifice pozitia, trebuie sa stim ce se va intampla in Marea Britanie in continuare. Nu s-au epuizat procedurile care pot duce intr-un final la aprobarea acestui acord si asta ar fi solutia cea mai buna. Pe de alta parte, UE, formata din cei 27, este pregatita si pentru alte variante. Multa lume s-a intrebat daca e posibila o renegociere a acestui acord sau daca sunt pozitii diferite in UE 27. Si aici pot sa va spun cu foarte mare claritate: UE 27, deci noi, cei care ramanem in Uniune, suntem uniti. Nu exista abordari divergente. Pe de alta parte, acest acord, care a fost indelung negociat si aprobat de UE 27, nu va fi renegociat”, a aratat presedintele, intr-o declaratie de presa.

El a mai apreciat ca decizia Parlamentului britanic este regretabila.

„Aseara, Parlamentul britanic a refuzat acordul care a fost prezentat de Guvernul britanic, un acord care a fost negociat. Este important de observat. Acest acord nu a fost impus de cineva altcuiva, ci este un acord care a fost negociat de echipa stabilita de UE 27 si Guvernul Marii Britanii. Acesta este un pas procedural si rezultatul este regretabil. Eu consider in continuare ca acest acord este unul bun, garanteaza – in final, daca va fi aprobat – o retragere ordonata a Marii Britanii si permite construirea unei relatii viitoare in conditii bune”, a declarat Iohannis.

„Pe de alta parte, foarte multi romani au rude care muncesc in UK si isi pun intrebarea ce se intampla cu romanii de acolo. In cazul acestui acord, drepturile romanilor sunt garantate acolo, insa noi suntem pregatiti si pentru negocieri care vor duce la alte scenarii. Suntem aici, suntem pregatiti, vom avea solutii”, a afirmat Klaus Iohannis.

Parlamentul britanic a respins marti cu o larga majoritate acordul privind Brexit-ul negociat de premierul conservator Theresa May cu Bruxellesul, intr-un vot crucial privind viitorul Regatului Unit, cu doua luni si jumatate inainte de data prevazuta pentru iesirea din Uniunea Europeana.

Guvernul condus de May se va confrunta miercuri cu o motiune de cenzura depusa de opozitia laburista.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Agentia ONU pentru alimentatie avertizeaza: „Foametea este veritabila in nordul fasiei Gaza”

In nordul Fasiei Gaza este o „veritabila foamete", care progreseaza catre sudul teritoriului palestinian, a…

24 de minute ago

Armata germana s-a deconectat de la un serviciu on-line care i-a provocat o serie de brese de securitate. Si conexiunile cancelarului german Olaf Scholz ar putea fi compromise

Bundeswehr, fortele armate germane, au deconectat de la internet o conexiune la serviciul de videoconferinte…

41 de minute ago

Sadiq Khan obtine al treilea mandat de primar al Londrei, dupa un „vot istoric.” 2,4 milioane de londonezi s-au prezentat la urne

Laburistul Sadiq Khan a obtinut un al treilea mandat, succesiv, de primar al Londrei, dupa…

3 ore ago

Studentii de la Trinity College din Dublin si de la Universitatea Lausanne au ocupat campusurile pentru a protesta fata de razboiul din Gaza

Studentii de la Trinity College din Dublin si de la Universitatea Lausanne din Elvetia au…

4 ore ago

Aproape 10.000 de locuitori de pe insula indoneziana Ruang vor fi relocati definitiv dupa eruptiile vulcanice

Aproape 10.000 de locuitori ai insulei indoneziene Ruang vor fi relocati definitiv dupa ce o…

4 ore ago

Oficial israelian: Nu am fost de acord sa punem capat razboiului si nici nu ii vom lasa pe mediatori sa garanteze incheierea razboiului

In a doua declaratie din ultimele ore, un oficial israelian a negat din nou informatiile…

4 ore ago