Categories: politica

Cabinetul Ciolos, dezvaluiri incendiare despre implicarea PSD in organizarea de GREVE ale bugetarilor. Rovana Plumb a fost prinsa in flagrant delict

Ministrul Muncii, Dragos Pislaru, a declarat duminica, la Digi 24, ca i-a atentionat pe liderii Sanitas sa nu faca greva, deoarece „nu este corect sa faci lucruri cu implicatii politice evidente” si ca aceasta greva a fost manevrata de PSD.

„Conducerea Sanitas si-a manat membrii sindicatului sa intre intr-o greva in legatura cu care au fost notificati de Ministerul Muncii ca incalca prevederile legale, iar eu, ca ministru, in patru discutii cu liderii conducerii Sanitas, i-am atentionat sa nu faca acest lucru, ca nu este corect sa faci lucruri cu implicatii politice evidente si au ignorat”, a spus Pislaru.

Intrebat daca el considera ca aceasta greva a fost manevrata de PSD, ministrul a raspuns afirmativ.

„Sigur. Pentru ca vreau sa va spun cum a inceput dezbaterea de luni din Parlament (privind amendamentele la OUG 20/2016 n.r). In momentul in care am evocat ilegalitate pe Legea responsabilitatii fiscal bugetare, unul dintre argumente, trecand peste faptul ca s-a spus ca nu se aplica, unul dintre argumente a fost: domnule, oamenii sunt in greva, pacientii sufera. Trebuie sa adoptam imediat niste rezultate. Al doilea element: cand m-am dus in birou la domnul presedinte Solomon (presedintele Comisiei de munca de la Camera Deputatilor, Adrian Solomon n.r) ca sa il salut inainte de inceperea discutiilor, erau liderii Sanitas care stateau cu doamna Plumb (Rovana Plumb, deputat PSD, fost ministru al Muncii n.r) in birou la domnul presedinte si lucrau pe text. Sunt niste evidente…”, a explicat ministrul Muncii.

Pe de alta parte, referitor la cererea sindicalistilor de a-si da demisia, Dragos Pislaru a afirmat ca „demisia si-o da cel care incalca o lege. Daca incalci o lege evident iti dai demisia”.

Reprezentantii Federatiei SANITAS i-au solicitat vineri ministrului Muncii, Dragos Pislaru, intr-o scrisoare deschisa, sa le ceara scuze angajatilor din sistemul de sanatate si de asistenta sociala si sa isi prezinte demisia „de onoare”.

„Respectati cadrele medicale si spuneti adevarul domnule ministru! Domnule ministru al Muncii, negociem inca de la inscaunarea dumneavoastra la ministerul pe care il conduceti si astazi, am dat dovada de buna-credinta, am incercat sa gasim solutii, dar de fiecare data, dupa discutiile purtate, am constatat ca dumneavoastra nu v-ati respectat intocmai promisiunile. V-am invitat in mijlocul nostru sa luati pulsul federatiei si sa discutati cu oamenii din tara care sunt ancorati la realitatea in care angajatii din sistemul sanitar si de asistenta sociala isi desfasoara activitatea si ati vazut care sunt opiniile si doleantele lor. De buna-credinta, am organizat un program de actiuni sindicale care va permitea sa veniti cu solutii astfel incat greva generala sa nu fie declansata. Consideram ca am urmat toti pasii prevazuti de legislatia in vigoare pana la declansarea grevei generale. Si raspunsul dumneavoastra? Am atras cadrele medicale intr-un demers abject si cerem pomeni, noi, cei care veghem la sanatatea populatiei?”, se arata in scrisoarea adresata ministrului.

Sindicalistii membri ai Federatiei Sanitas au declansat luni, de la ora 7:00, greva generala in toate spitalele din tara ca urmare a faptului ca nu au ajuns la o solutie cu autoritatile pe Legea salarizarii unitare, greva continuand si marti, pana la pranz, cand Marius Sepi, prim-vicepresedintele Sanitas, a anuntat suspendarea, temporar a actiunilor de protest.

Ministerul Muncii a transmis Federatiei Sanitas ca demersul sindical nu indeplineste conditiile legale pentru declansarea conflictului de munca, iar Guvernul, prin Ministerul Sanatatii, s-a adresat instantei de judecata competente pentru a constata legalitatea sau nelegalitatea grevei.

Joi, Tribunalul Bucuresti a decis ca greva Federatiei SANITAS este ilegala si a dispus incetarea protestului.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Agentia ONU pentru alimentatie avertizeaza: „Foametea este veritabila in nordul fasiei Gaza”

In nordul Fasiei Gaza este o „veritabila foamete", care progreseaza catre sudul teritoriului palestinian, a…

6 ore ago

Armata germana s-a deconectat de la un serviciu on-line care i-a provocat o serie de brese de securitate. Si conexiunile cancelarului german Olaf Scholz ar putea fi compromise

Bundeswehr, fortele armate germane, au deconectat de la internet o conexiune la serviciul de videoconferinte…

6 ore ago

Sadiq Khan obtine al treilea mandat de primar al Londrei, dupa un „vot istoric.” 2,4 milioane de londonezi s-au prezentat la urne

Laburistul Sadiq Khan a obtinut un al treilea mandat, succesiv, de primar al Londrei, dupa…

8 ore ago

Studentii de la Trinity College din Dublin si de la Universitatea Lausanne au ocupat campusurile pentru a protesta fata de razboiul din Gaza

Studentii de la Trinity College din Dublin si de la Universitatea Lausanne din Elvetia au…

9 ore ago

Aproape 10.000 de locuitori de pe insula indoneziana Ruang vor fi relocati definitiv dupa eruptiile vulcanice

Aproape 10.000 de locuitori ai insulei indoneziene Ruang vor fi relocati definitiv dupa ce o…

9 ore ago

Oficial israelian: Nu am fost de acord sa punem capat razboiului si nici nu ii vom lasa pe mediatori sa garanteze incheierea razboiului

In a doua declaratie din ultimele ore, un oficial israelian a negat din nou informatiile…

9 ore ago