Arabia Saudita ataca Yemenul: Conflictul care poate arunca in aer Orientul Mijlociu

“Urzeala tronurilor” in Siria. Mic ghid pentru a intelege un razboi HAOTIC

syria_2707973b

Razboiul civil din Siria, la o prima vedere, este simplu pentru cine se informeaza doar din cateva stiri scurte de la jurnalul de seara: rebelii au luat armele impotriva dictatorului Bashar al-Assad in 2011 si, de atunci, lupta impotriva lui. Realitatea este mult, mult mai complexa: este aproape un razboi al tuturor impotriva tuturor, cu

captain-america

De ce SFARSITUL Americii nu este aproape. Cand ar putea interveni si de unde

Nicio alta tara nu este pregatita sa conteste rolul Americii de putere dominanta, este principala concluzie a volumului „Is the American Century Over?”, publicat recent de Joseph Nye, politolog la Harvard University. Cartea starneste ample dezbateri atat peste Ocean, cat si in Europa. „Americanii au o lunga istorie din a-si face griji despre declinul lor”,

russiar_putin3_ap

Sa uitam de Dughin. Iata cine sunt ideologii interventionismului rusesc

In ultimul an, de la inceputul crizei din Ucraina, “geopolitianul pravoslavnic” Aleksandr Dughin a fost prezentat, mai ales in presa din Romania, drept “ideologul” Kremlinului, cel ale carui idei inspira administratia lui Vladimir Putin in agresiunile sale asupra vecinilor. Daca ne uitam insa la opera lui Dughin, putem vedea ca, totusi, actiunile Federatiei Ruse sunt

basham-new-patron-saint-gambling

Cine ATACA lupta anticoruptie si DNA in presa americana? Un consultant ADMIRATOR al lui Victor Ponta si promotor al proiectului Rosia Montana

Publicatia americana „New York Times” a publicat marti in sectiunea „opinii” un material in care se avertizeaza ca lupta anticoruptie din Romania s-a transformat intr-un „populism grosolan”,  „metastaza unei cruciade ne-liberale”, amenintand chiar „viitorului democratic al tarii”. Articolul a fost preluat pe larg in presa romaneasca, insa nu s-a vorbit deloc despre faptul ca autorul,