Categories: politica

Coalitia anunta ca va implementa de urgenta decizia CCR privind necesitatea motivarii sentintelor penale

Presedintele Comisiei juridice din Senat, Iulia Scintei, a declarat, joi, ca Parlamentul va remedia legislatia „in regim de urgenta” dupa decizia CCR potrivit careia hotararea judecatoreasca trebuie sa fie motivata in fapt si in drept la data pronuntarii.

„Este o decizie care va avea un impact major la nivelul activitatii instantelor si cu privire la drepturile si libertatile fundamentale. Fac un apel institutional la plenul, la judecatorii CCR sa redacteze cat mai repede decizia si sa o publice de indata in Monitorul Oficial, pentru ca efectul anuntului facut ieri este acela cu privire la activitatea judecatorilor care sunt in situatia de a pronunta astfel de decizii sa amane. Or, si amanarea pronuntarii poate fi de natura sa lezeze drepturi si libertati fundamentale. Si atunci avem nevoie sa intervenim legislativ imediat ce decizia CCR va fi publicata. Am vazut ieri si solicitarea presedintei ICCJ adresata Legislativului. Ne insusim aceasta obligatie de a remedia legislativ in regim de urgenta, dar avem nevoie de decizia CCR, publicata si motivata cat mai curand si publicata in Monitorul Oficial”, a precizat Scantei.

Ea a adaugat ca nu se pune problema emiterii unei ordonante de urgenta, pentru ca partidele din coalitia guvernamentala detin voturile necesare pentru a face aceste corecturi legislative in acord cu decizia CCR.

„Nu suntem in acea situatie, ne vom asuma responsabil in coalitia majoritara, detinem voturile necesare pentru a face aceste corecturi legislative in acord cu decizia CCR”, a afirmat senatorul PNL.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Agentia ONU pentru alimentatie avertizeaza: „Foametea este veritabila in nordul fasiei Gaza”

In nordul Fasiei Gaza este o „veritabila foamete", care progreseaza catre sudul teritoriului palestinian, a…

3 ore ago

Armata germana s-a deconectat de la un serviciu on-line care i-a provocat o serie de brese de securitate. Si conexiunile cancelarului german Olaf Scholz ar putea fi compromise

Bundeswehr, fortele armate germane, au deconectat de la internet o conexiune la serviciul de videoconferinte…

3 ore ago

Sadiq Khan obtine al treilea mandat de primar al Londrei, dupa un „vot istoric.” 2,4 milioane de londonezi s-au prezentat la urne

Laburistul Sadiq Khan a obtinut un al treilea mandat, succesiv, de primar al Londrei, dupa…

5 ore ago

Studentii de la Trinity College din Dublin si de la Universitatea Lausanne au ocupat campusurile pentru a protesta fata de razboiul din Gaza

Studentii de la Trinity College din Dublin si de la Universitatea Lausanne din Elvetia au…

6 ore ago

Aproape 10.000 de locuitori de pe insula indoneziana Ruang vor fi relocati definitiv dupa eruptiile vulcanice

Aproape 10.000 de locuitori ai insulei indoneziene Ruang vor fi relocati definitiv dupa ce o…

6 ore ago

Oficial israelian: Nu am fost de acord sa punem capat razboiului si nici nu ii vom lasa pe mediatori sa garanteze incheierea razboiului

In a doua declaratie din ultimele ore, un oficial israelian a negat din nou informatiile…

6 ore ago