Categories: externe

Premierul Frantei vrea un PACT cu musulmanii din tara. Ce propuneri uimitoare are

Comunitatea musulmana din Franta este invitata sa participe duminica la slujbe in bisericile de pe tot cuprinsul tarii, la cinci zile dupa ce doi jihadisti i-au taiat gatul unui preot intr-o biserica si au ranit grav o alta persoana pe care au incercat sa o ucida in acelasi mod, informeaza Agerpres.

Intr-un articol scris de premierul Manuel Valls si publicat de saptamanalul Le Journal du Dimanche, citat de AFP, seful executivului francez considera ca in conditiile in care „islamul si-a gasit locul in Republica” Franceza, atunci este „urgent sa se construiasca un veritabil pact” cu aceasta religie, a doua din Franta.

Premierul Valls mai propune „revizuirea unor reguli”, astfel incat finantarile oferite din exterior comunitatii musulmane sa fie diminuate, in paralel cu sporirea fondurilor acordate acesteia in Franta.

Intr-un interviu acordat anterior cotidianului Le Monde, el a cerut in mod deosebit ca „imamii sa fie formati in Franta, nu in alta parte”.

Tot in editia de duminica a publicatiei Le Journal du Dimanche, circa 40 de personalitati musulmane s-au declarat „preocupate de neputinta organizarii actuale a islamului in Franta”.

Intre timp, ancheta privind atacul de marti din biserica de la Saint-Etienne-du-Rouvray se concentreaza pe mediul in care evoluau cei doi jihadisti (ucisi in interventia fortelor de ordine), Abdel Malik Petitjean si Adel Kermiche, ambii in varsta de 19 ani si aflati in atentia serviciilor de informatii franceze. Cel din urma incercase sa plece in Siria de doua ori in 2015 si a fost inculpat pentru legaturi cu terorismul si plasat in detentie in Franta, dar a beneficiat de o eliberare conditionata.

Intr-un interviu acordat saptamanalului La Vie, doua calugarite care au fost luate ostatice de acesti jihadisti in respectiva biserica au povestit ca, dupa ce l-au ucis pe preot, unul dintre ei a spus: „Atat timp cat vor fi bombe in Siria, vom continua atentatele”.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

O britanica in varsta de 82 de ani a ramas somera pentru prima oara in viata ei, dupa ce magazinul unde lucra din 1956 s-a inchis

O pensionara care a lucrat in acelasi magazin de incaltaminte Clarks timp de 68 de…

4 minute ago

Die Welt: Rusia si Ucraina au fost la un pas de a ajunge la un acord de pace, in primavara lui 2022

Publicatia germana Die Welt scrie ca un acord de pace ar fi putut fi semnat la…

17 minute ago

Ceasul de aur purtat de cel mai bogat pasager de la bordul Titanicului va fi vandut la licitatie

Un ceas de aur purtat de John Jacob Astor IV, membru al bogatei familii Astor…

23 de minute ago

Aventurile velierului Belem, nava monument national care va aduce flacara olimpica in Franta

Misiunea de a transporta flacara olimpica din Grecia in Franta a fost incredintata velierului Belem,…

47 de minute ago

Nou record mondial: un barbat din Ghana a imbratisat 1.123 de copaci intr-o ora, pentru a creste constientizarea protejarii mediului

Un barbat din Ghana care studiaza silvicultura in statul american Alabama a stabilit un record…

47 de minute ago

Nou scandal de proportii la AUR: candidatul la primaria sectorului 6 si-a dat demisia din partid si afirma ca „AUR e o iluzie dirijata de un Gunoi!”

Desemnat in luna martie de AUR drept candidat la Primaria Sectorului 6, Valentin Florea si-a…

2 ore ago