Categories: news

ROMANUL de la Paris care a impresionat presa britanica. A SALVAT zeci de francezi

Nicolas Sfintescu este patronul unui bar din Paris aflat la cativa pasi de unul dintre localurile la care au avut loc, vineri seara, atentate teroriste. Barbatul a realizat rapid ca ceva rau se petrece in apropiere si si-a trimis toti clientii in apartamentul sau aflat la etaj.

BBC, citat de hotnews.ro, publica povestea lui Nicolas Sfintescu, un francez cu origini romanesti, care are in centrul Parisului un restaurant numit L’Amare. In seara atacului, in localul sau, aflat vizavi de restaurantul La Casa Nostra, unde au fost ucisi cinci oameni, se aflau in jur de 20 de clienti. Cand un atacator a deschis focul, Nicolas a auzit imediat focurile de arma. “Le-am spus: Treceti toti sub mese si in spatele barului”, a declarat el. Dupa ce s-au ascuns au auzit infricosati haosul de peste drum.

“Am asteptat inca 10 minute inainte sa ne ridicam in picioare. Apoi cativa oameni s-au dus sa vada ce s-a intamplat. N-am vrut sa ma duc pentru ca nu am vrut sa vad oamenii morti”, a povestit el.

Nici el si nici clientii nu au indraznit sa iasa, intrucat nu se stia unde este atacatorul. Atunci Nicolas a tras storurile din metal si a decis sa mute pe toata lumea in apartamentul sa de deasupra localului. Acolo le-a dat oamenilor de mancat si de baut.

Citeste si: EROII de la Paris. S-a aruncat in fata gloantelor pentru a proteja o necunoscuta

Au stat acolo pana la ora 4 dimineata, cand politia le-a spus ca este sigur sa iasa afara, moment in care au realizat ce tragedie s-a petrecut la cativa pasi de ei. Pe jos era sange si se vedeau gaurile lasate de gloante in ferestrele La Casa Nostra. “Aveam si noi mese pe trotuar, dar era putin cam rece asa nu fusese nimeni pe terasa. Am fost foarte, foarte norocosi”, a spus Nicolas, citat de HotNews.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
Gabriela Jianu

Share
Published by
Gabriela Jianu

Recent Posts

Vietuitoarele marine din largul coastelor braziliene, tot mai afectate din cauza cocainei deversate accidental in ocean

Pe langa poluantii deja cunoscuti, Golful Santos - un oras din statul Sao Paulo (Brazilia)…

16 minute ago

Presedintele Argentinei, Javier Milei, afirma ca nu vrea sa inchida universitatile publice, asa cum il acuza opozitia

Presedintele argentinian, Javier Milei, a dat asigurari duminica ca nu are intentia de a inchide…

30 de minute ago

Zeci de mii de demonstranti au iesit in strada la Tbilisi, cerand retragerea proiectului de lege privind „influenta straina”, de inspiratie ruseasca – VIDEO

Aproximativ 20.000 de persoane au participat duminica la un "mars pentru Europa" in capitala Georgiei,…

45 de minute ago

Firea, iar la Antena 3: „Si eu am fost olimpica la romana, dar nu m-am laudat cu asta”

Candidatul PSD la Primaria Capitalei, Gabriela Firea, a sustinut duminica seara, la Antena 3, ca…

10 ore ago

O unitate de veterani ucraineni, de peste 60 de ani, in lupta cu rusii. „Lupii Stepei” nu primesc nici munitie si nici salarii din partea armatei

Unitatea de artilerie mobila a lui Oleksandr Taran nu face parte din trupele armatei  ucrainene,…

10 ore ago