Categories: politica

Dragnea a reusit sa-l enerveze pana si pe Ion Iliescu. Fostul presedinte este revoltat de „acest mod de a gandi si actiona”

Fostul presedinte Ion Iliescu considera ca in cazul in care exista responsabili politici care au de facut reprosuri Serviciului de Protectie si Paza, acestia trebuie sa actioneze institutional, iar Serviciul nu trebuie confundat cu oameni care la un moment sau altul il conduc.

„Am remarcat in aceste zile o polemica in spatiul public, al carei obiect il reprezinta activitatea Serviciului de Protectie si Paza. Regret ca aceasta polemica priveste o institutie de ale carei servicii am beneficiat inca de la infiintarea ei si care s-a comportat ireprosabil in toti acesti ani, indeplinindu-si sarcinile fixate prin lege cu profesionalism si abnegatie, indiferent de contextul politic sau social. De altfel, activitatea Serviciului a fost apreciata si de partenerii nostri, fie ca este vorba de oaspeti ai statului roman, fie ca este vorba de responsabili politici si ai ONU din strainatate, care au beneficiat de protectia SPP. In cazul in care sunt responsabili politici care au de facut reprosuri in legatura cu unul sau altul dintre aspectele activitatii SPP, si cred ca exista probleme din aceasta cauza, ei trebuie sa actioneze institutional, in acord cu cadrul constitutional si legal existent, mai ales ca unii dintre ei sunt membri de drept in CSAT. Sa nu confundam institutia cu oamenii care, la un moment sau altul, o conduc”, a scris Iliescu pe blog.

Potrivit fostului presedinte, „acest mod de a gandi si actiona a generat multe probleme in trecut, si va genera si acum, daca se continua acest mod de raportare la institutii”.

Ion Iliescu spune ca exista suficiente mecanisme institutionale pentru a rezolva asemenea situatii.

„Sa fie folosite, transparent si cu buna-credinta. Imi permit sa cred ca tocmai actuala subordonare a Serviciului fata de CSAT si din punct de vedere al controlului civil, Comisiilor de aparare, ordine publica si siguranta nationala din Parlament ofera o garantie privitoare la nepolitizarea activitatii sale. Trecerea SPP in subordinea Ministerului Administratiei si Internelor nu ar face decat sa genereze noi polemici, cata vreme ministrul este un om politic. Daca toti cei care controleaza activitatea SPP actioneaza conjugat si coerent pentru cresterea increderii in institutii si in lege, se pot evita astfel de situatii, care nu servesc interesul public”, mai spune fostul sef de stat.

Propunerea ca SPP sa treaca in subordinea Ministerului de Interne a fost avansata de presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Recent Posts

Seful contraspionajului polonez: „Moscova este pregatita sa invadeze parti din Estonia si Suedia pentru a testa reactia Occidentului”

Vladimir Putin este pregatit sa lanseze o invazie asupora unor tari NATO si sa anexeze…

5 ore ago

Filmare la Cluj, doi politisti se chinuie sa retina un individ agresiv. Politista pulverizeaza spray si in fata colegului ei – Video

Doi politisti din Cluj s-au chinuit miercuri sa bage in masina politiei un individ care…

4 ore ago

Kosovo nu accepta o conditie impusa pentru aderarea la Consiliul Europei: Crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sarba

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat, miercuri, conditiile de aderare la Consiliul Europei, in special…

8 ore ago

Patru britanice il acuza pe Andrew Tate de viol. Dupa incheierea procesului din Romania, va urma un proces civil in Marea Britanie

Patru britanice il dau in judecata pe Andrew Tate la Inalta Curte din Londra pentru…

8 ore ago

Razboiul candidatilor in SUA: New York Times a scris ca Robert Kennedy Jr a avut un vierme in creier. Echipa de campanie spune ca si-a revenit de atunci

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului presedinte american John F. Kennedy si candidat independent la presedintia…

8 ore ago

S-a deschis cel mai mare „aspirator de poluare” din lume. Iata cum functioneaza

„Cea mai mare fabrica din lume” pentru aspirarea poluarii care incalzeste planeta din atmosfera, ca…

8 ore ago