politica

Orban apara alianta PNL cu USRPLUS: „Asta e singura formula buna pentru Romania”

Presedintele PNL, Ludovic Orban, care s-a aflat sambata, la Timisoara, a raspuns, in cadrul unei conferinte de presa, fostului presedinte al PNL Timis si fost primar al municipiului, Nicolae Robu, care spunea ca asocierea PNL cu USR PLUS este una nociva, Orban fiind de parere ca aceasta ”este singura formula buna pentru Romania”.

”Am condus negocierile din partea PNL, prima oara la alegerile locale, in special la Bucuresti, unde am reusit sa castigam alegerile, iar ulterior, dupa alegerile parlamentare pentru formarea colaitiei. Este o relatie care sufera o permanenta imbunatatire. Intotdeauna intr-o coalitie trebuie asigurata o coeziune a comunicarii si mai ales o coeziune in functionare a coalitiei. Am avut momente grele prin care am trecut, dar asta e singura formula buna pentru Romania”, a declarat Ludovic Orban, citat de news.ro.

Fostul primar al municipiului Timisoara si fost lider al PNL Timis Nicolae Robu a prezentat o lista cu numele care, in opinia sa, ar putea conduce Partidul National Liberal. Robu a precizat ca este obligatorie conditia, pentru noul presedinte al PNL, de debarasare de ”aliatul toxic USR”.

”Iata conditia pe care eu, personal, o consider obligatorie: debarasarea PNL de aliatul toxic USR! Scurt si clar! A fost o greseala asocierea PNL cu socialistii, cu PSD, in 2011, este cel putin la fel de nociva asocierea de-acum, cu neomarxistii, cu USR+PLUS. Acest curent, neomarxismul, este strain de interesele Romaniei, iar exponentii lui, ajunsi in diverse functii, printr-o manipulare fara precedent a oamenilor de buna credinta, aspiranti legitimi la un mai bine pentru comunitatile / tara lor -daca parea posibil, de ce nu?- sau prin negocieri de-o obraznicie iarasi nemaiintalnita sunt de o incompetenta si rea credinta catastrofale! PNL n-are ce cauta alaturi de asemenea oameni si de un asemenea curent!”, a scris Nicolae Robu pe pagina sa de Facebook.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Agentia ONU pentru alimentatie avertizeaza: „Foametea este veritabila in nordul fasiei Gaza”

In nordul Fasiei Gaza este o „veritabila foamete", care progreseaza catre sudul teritoriului palestinian, a…

4 ore ago

Armata germana s-a deconectat de la un serviciu on-line care i-a provocat o serie de brese de securitate. Si conexiunile cancelarului german Olaf Scholz ar putea fi compromise

Bundeswehr, fortele armate germane, au deconectat de la internet o conexiune la serviciul de videoconferinte…

4 ore ago

Sadiq Khan obtine al treilea mandat de primar al Londrei, dupa un „vot istoric.” 2,4 milioane de londonezi s-au prezentat la urne

Laburistul Sadiq Khan a obtinut un al treilea mandat, succesiv, de primar al Londrei, dupa…

6 ore ago

Studentii de la Trinity College din Dublin si de la Universitatea Lausanne au ocupat campusurile pentru a protesta fata de razboiul din Gaza

Studentii de la Trinity College din Dublin si de la Universitatea Lausanne din Elvetia au…

7 ore ago

Aproape 10.000 de locuitori de pe insula indoneziana Ruang vor fi relocati definitiv dupa eruptiile vulcanice

Aproape 10.000 de locuitori ai insulei indoneziene Ruang vor fi relocati definitiv dupa ce o…

7 ore ago

Oficial israelian: Nu am fost de acord sa punem capat razboiului si nici nu ii vom lasa pe mediatori sa garanteze incheierea razboiului

In a doua declaratie din ultimele ore, un oficial israelian a negat din nou informatiile…

7 ore ago