Revolta a judecatorilor din Bucuresti contra CSM: „Credibilitatea justitiei si pensiile magistratilor au fost jucate la loteria marii prescriptii chiar de catre sefii justitiei”

mercenari-wagner-rusia

Analiza fulger: „Este inceputul sfarsitului razboiului din Ucraina. Cand patria lor este acum in razboi cu ea insasi, soldatii rusi vor considera ca nu merita sa moara in Ucraina”

In conditiile in care fortele rusesti se lupta intre ele, luptatorilor rusi din Ucraina le va fi clar ca nu are rost sa isi riste viata pentru o cauza pierduta, arata Kurt Volker, fost reprezentant special al SUA pentru negocierile cu Ucraina in perioada 2017-2019, intr-o analiza pentru Center for European Policy Analysis (CEPA). Multe

moscow-spasskaya-tower

Se scrie istorie acum. CNN: „Rebeliunea din Rusia era inevitabila. Indepartarea tarului Nicolae al II-lea in Rusia in 1917 s-a transformat in Revolutia bolsevica si apoi in Imperiul Sovietic”

Presedintele rus se confrunta cu cea mai serioasa amenintare la adresa puterii sale in toti cei 23 de ani in de cand conduce acest stat dotat cu arme nucleare, arata CNN intr-o analiza fulger. Si este uluitor sa vezi cum aparenta de control total pe care a mentinut-o in tot acest timp  se destrama peste

titanic

„Nu s-a scufundat”. Dupa tragedia submersibilului, pe internet au reinceput sa circule cele mai nebunesti teorii despre Titanic / Presa versus influenceri

Tragica expeditie a submersibilului si a echipajului acestuia pentru a vizita epava pachebotului a readus pe internet cele mai nebunesti teorii despre scufundarea celebrului pachebot, in urma cu peste un secol, scrie Le Figaro. Povestea sa, pe cat de flamboaianta, pe atat de tragica, a inspirat Hollywood-ul si literatura si a starnit visele si emotiile

naumescu3

La ce sa ne asteptam din partea Chinei. Naumescu: „Este intr-o mare ofensiva la nivel mondial, au fost niste surprize foarte dure pentru regimul de la Kremlin”

Profesorul universitar Valentin Naumescu, expert de politica externa si relatii internationale din Romania, a comentat intr-un interviu pentru aktual24.ro ambitiile pe termen lung ale Chinei si cum se raporteaza anumiti politicieni din Romania la planurile Beijingului. Profesorul Naumescu preda la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, dar si la mai multe institutii din strainatate (ultimul curs l-a

China, fantoma de la festinul SUA-India (analiza CNN)

modi-si-biden

Premierul indian Narendra Modi s-a bucurat de cele mai fastuoase onoruri pe care SUA le pot acorda unui lider aflat in vizita. Dar, asupra unei mari parti din vizita sa de stat, spectrul unui oaspete neinvitat a planat asupra Washingtonului si a viitorului relatiilor dintre SUA si India. China – si convingerea din ce in

naumescu2

Profesorul Naumescu: „Avem in anul III studenti care nu stiu diferenta dintre Parlament si Guvern. 25-30% dintre studenti sunt slabi si foarte slabi, care vin cu goluri enorme din liceu”

Profesorul universitar Valentin Naumescu, expert de politica externa si relatii internationale din Romania, a comentat acid intr-un interviu pentru aktual24.ro ascensiunea curentelor ultranationaliste si nolstalgice fata de trecutul comunist, punand acest fenomen pe seama degradarii avansate a procesului educational. Profesorul Naumescu preda la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, dar si la mai multe institutii din strainatate

masina-electrica

Cursa pentru grafit: Companiile auto se intrec pentru a obtine materia prima necesara masinilor electrice din alte tari decat China, pe masura ce se anunta instalarea penuriei

Producatorii de automobile, inclusiv Tesla si Mercedes, se grabesc sa se aprovizioneze cu grafit din afara Chinei, producatorul dominant, in conditiile in care cererea de baterii pentru vehicule electrice (VE) depaseste pentru prima data alte utilizari ale acestui mineral, datorita cresterii vanzarilor de VE, scrie Reuters, preluata de US News. Firmele auto au fost lente